Verbul a (se) dezechilibra poate avea nuanță reflexivă și tranzitivă, vine din limba franceză (déséquilibrer) și nu are foarte multe înțelesuri, însă mi se pare mie că există, în lumea asta nouă în care trăim, o mulțime de situații în care își găsește utilizarea. Pe bună dreptate.

Înseamnă, mai întâi de toate, „a-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul, a ieși din starea de echilibru”, referindu-se la obiecte sau la poziția corpului uman. Sensul figurat poate avea în vedere pierderea judecății clare, a rațiunii.

Cealaltă accepție se referă la aspecte mai practice, cu privire la bugetul unui stat sau al unei persoane, cheltuielile întrecând veniturile, bugetul devenind astfel deficitar – „a face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.)”.

Sinonimele nu sunt extrem de numeroase – a (se) detracta, a (se) dezaxa, a (se) tulbura, a (se) zdruncina, lucru de înțeles, dat fiind faptul că termenul este un neologism. Dintre antonime, dicționarele menționează unul singur – a echilibra.

Toate ca toate, dar vremea a părut dezechilibrată grozav, în ultimul timp. Vara trecută s-a întins, leneșă, mult peste zilele molcomei toamne, caldă și bogată ca un miez de viață. Iarna a venit, apoi, aprigă și geroasă cu asupra de măsură, pusă pe tăiat în carne fragedă cu stiletele ei, de argint aproape alchimic.

Și se lasă tare greu dusă, îi face zile fripte sor-sii mai mici, necoaptă și asta, cu ploi lungi și ghețuri venite pe nepusă masă. Copacii au înflorit într-o doară, pe furiș și pe fugă, de parc-ar fi furat ceva de undeva și nu trebuie nimeni să afle… Piețele sunt pline de flori, dar cine se poate bucura de ele, pe cețurile astea nesuferite?! Mă enervează grozav și uneori m-apuc să strig la ea „haide, fată, împrimăvărează-te odată!”