a (se) păcăli
În limba română, verbul a (se) păcăli are origine necunoscută şi înseamnă „a induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza”. În această situaţie, este sinonim cu a amăgi, a înşela, a minţi şi echivalent cu locuţiunea „a trage pe sfoară”. Termenul poate avea şi nuanţă reflexivă, referindu-se la „a-şi greşi socotelile, a aprecia greşi; a lua un neadevăr drept adevăr, a cădea în eroare”, deci a se amăgi, a se înşela.
Pentru a păcăli pe altcineva este nevoie de o intenţie răuvoitoare în obţinerea vreunui beneficiu nemeritat, recurgând la diverse mijloace necinstite, care presupun nu doar furtul, cât un plan eficient conceput în vederea exploatării credulităţii aceluia. Pentru a se păcăli pe sine, e nevoie de mult mai puţină strădanie: e iluzie, o impresie ori, pur şi simplu, ignorarea adevărului din dorinţa de a crede în altceva decât în ceea ce este. În funcţie de gravitate, unele păcăleli pot avea repercusiuni grave, altele fiind concepute doar spre amuzament.
Continuare »