Verbul a conspira are două sensuri fundamentale, unul propriu şi unul figurat. Înseamnă, mai întâi de toate, „a organiza o conspiraţie”, stabilind sinonimie cu a complota, a conjura, a unelti, a urzi. În principiu, verbul acesta presupune o acţiune comună a mai multor elemente, al căror efort de con(„împreună”)-spirare(„a răsufla”) trebuie să fie ascuns şi coordonat, dedicat unui ţel care se presupune a fi mai presus de teamă, risc, pericol.

Pe de altă parte, sensul figurat iese de sub puterea nevolnică a oamenilor. Astfel, termenul face trimitere la „a tinde, a lucra pentru un scop unic” şi se referă, în general, la forţe obscure care par să alinieze stelele, iţele şi sorţii într-un soi de „conspiraţie” dincolo de puterile şi raţiunile noastre. Ca atunci când nimic din ce faci nu iese cum trebuie sau, dimpotrivă, când toate firele răzleţe din viaţa cuiva încep să se lege, miraculos şi inexplicabil, înspre bine…

Continuare »

Acţiunea desemnată de verbul a evada are o etapă premergătoare obligatorie, care presupune lipsirea de libertate, privarea de drepturi elementare, dar şi efortul brusc de a le recăpăta pe toate. Primul sens pe care îl percepem automat în urma rostirii cuvântului este cel care include escaladarea zidurilor unui spaţiu restrictiv, numind fuga din închisoare sau de sub pază. În acest caz, termenul are conotaţii negative – dacă evadaţii erau răufăcători, dar şi pozitive – dacă scăpaţii de pedeapsă erau întemniţaţi în lagăre din motive greşite. Sensul cuvântului se extinde pornind de la aceste observaţii de bază, reflectându-se asupra oricărei situaţii în care oamenii se simt încorsetaţi, limitaţi, îngrădiţi, închişi, constrânşi, mărginiţi în orice fel. Ieşirea din această situaţie presupune fuga, scăparea pe ascuns şi depăşirea graniţelor impuse.

Continuare »

Verbul a (se) odihni face parte dintre cele frumoase, de vacanţă, pe care le iubim. Desigur, se poate referi şi la perioade mai scurte de timp, dar nu intru acum în detalii. Explicaţia de bază precizează „a întrerupe temporar o activitate pentru a-și recâștiga energia, pentru a se reface”, însă termenul poate descrie şi starea propriu-zisă, aceea de „a se afla, a fi în repaus, a se repauza”. Scopul este acelaşi, de restabilire a forţelor fizice sau intelectuale, prin absenţa unei activităţi pe care o numim, în general, muncă.

În anumite circumstanţe, verbul are în vedere acţiunea unei alte persoane, care ar avea puterea şi capacitatea de „a lăsa să stea la odihnă, a pune la repaus, a da ori a oferi cuiva oferi odihnă”, însemnând, printr-o extindere de sens interesantă, „a adăposti, a găzdui”. Două expresii frumoase mi-au atras atenţia: pe odihnit(e) – adică „după un interval de odihnă, fără oboseală, fără zor, comod, ori în linişte, în tihnă” şi a odihni bucatele/mâncarea – „a se odihni după prânz, a-şi face siesta”.

Continuare »

Verbul a dogori pare să fi devenit un soi de termen de referinţă pentru verile timpurilor noastre, cele care stau sub semnul focului şi al soarelui, căci miezul zilelor transformă orice beton, asfalt şi piatră în sursă inepuizabilă de căldură arzătoare.

Lumea aşa cum o cunoaştem se încinge, se înfierbântă, emană radiaţii fierbinţi, care ard, pârjolesc totul în calea lor. La un alt nivel al semanticii cuvântului, totalitatea senzaţiilor provocate de caniculă îşi găseşte un profund corespondent pe plan interior, motiv pentru care termenul poate stabili sinonimie cu „a fi aprins, încins, înfierbântat de o emoţie, de boală”. Febra şi arşiţa se adună cuminţi în zona simptomatologiei combustiei interioare, pentru a sugera văpaia unui altfel de foc.

Continuare »

Sensul verbului a ierta presupune scutirea cuiva de o pedeapsă, trecerea unei vini cu vederea, dispensarea cuiva de o obligaţie, eliberarea de o acuzaţie, şi alte câteva lucruri asemănătoare. În mai toate locurile unde se explică vorbe, a ierta este sinonim cu a scuza. Nu şi-n capul meu… Diferenţa – mi se pare mie fundamentală şi de netăgăduit – se referă la gravitatea greşelii. Este foarte interesantă etimologia, pentru că termenul vine din latinescul libertare, care înseamnă „a cruţa”, un cuvânt foarte serios, care are implicaţii semantice profunde ce se referă la salvarea celui în culpă. De aici provine, probabil, sensul pe care îl are cuvântul atunci când este utilizat în sfera bisericească, stabilind sinonimie cu a absolvi şi a dezlega – de păcate.

Continuare »

Verbul a murdări desemnează una dintre acele acţiuni de care ne lovim în fiecare zi, în cele mai diverse feluri, oricât le-am dori evitate. Analizând articolul de dicţionar, mi s-a părut evident faptul că sensurile se împart în două categorii, determinate de cele două sensuri, propriu şi figurat, ale cuvântului. Concret, a murdări înseamnă „a face murdar, a umple de murdărie”. În acelaşi timp, verbul îşi lămureşte expresivitatea prin corespondenţa cu o multitudine de lexeme, care mai de care mai sugestiv şi mai colorat. Aşadar, dincolo de înţelesul lor neplăcut, trebuie să apreciez din punct de vedere lingvistic sonoritatea şi teribila lor plasticitate: a păta, a mânji, a jegoşi, a macula, a scârnăvi, a îngăla, a terfeli, a tăvăli, a derveli, a mozoli, a murui, a pricăji, a tămânji, a târnosi, a caciori, a feşteli, a mărdăgi, a mocicoli, a tocăni. Aspectul figurat acoperă tot ceea ce ţine de compromitere, degradare, înjosire, dezonorare şi profanare la nivel moral, personal, într-un fel atât de profund, încât mi se pare că reflexivul a se murdări ar trebui să ne ridice mari probleme de conştiinţă.

Continuare »