Verbul a dogori pare să fi devenit un soi de termen de referinţă pentru verile timpurilor noastre, cele care stau sub semnul focului şi al soarelui, căci miezul zilelor transformă orice beton, asfalt şi piatră în sursă inepuizabilă de căldură arzătoare.

Lumea aşa cum o cunoaştem se încinge, se înfierbântă, emană radiaţii fierbinţi, care ard, pârjolesc totul în calea lor. La un alt nivel al semanticii cuvântului, totalitatea senzaţiilor provocate de caniculă îşi găseşte un profund corespondent pe plan interior, motiv pentru care termenul poate stabili sinonimie cu „a fi aprins, încins, înfierbântat de o emoţie, de boală”. Febra şi arşiţa se adună cuminţi în zona simptomatologiei combustiei interioare, pentru a sugera văpaia unui altfel de foc.

Nu am niciun soi de cunoştinţe de medicină, dar dincolo de explicaţiile fiziologice (despre care nici nu am dubii că există), mă minunează misterul din pricina căruia frica ne îngheaţă sângele în vene, iar aşteptarea omului iubit aduce în noi fierbinţeala flăcării. M-am întrebat de multe ori cum şi unde s-au hotărât corespondenţele ciudate între planul exterior al senzitivului şi cel interior al simţământului. Vocabularul nostru este extrem de sensibil la asemănări, născând asocieri paradoxale şi apropiind prin denumire segmente diverse ale fiinţei noastre complexe. Sigur, jocul acesta al suprapunerii celor două dimensiuni ale existenţei nu este în niciun fel vreo născocire a imaginaţiei, dar literatura a inventat un întreg univers aproape ludic prin dimensiunea lui creatoare, ce are la bază asocieri inedite, însă pertinente, pentru că oricare dintre noi are posibilitatea de a le verifica prin propria experienţă. Meritul lor incontestabil este însă incredibila capacitate de a spori intensitatea celor transmise, de a nuanţa mesajul, de a amplifica trăirea, de a transmite ceva despre o lume de dincolo de cuvinte şi de evidenţe. Căci oricine citeşte Labiş, elimină, fără îndoială, orice fel de sugestie meteorologică, şi admite presimţirea dezastrului şi a remuşcării: „Seceta a ucis orice boare de vânt./Soarele s-a topit şi a curs pe pământ./A rămas cerul fierbinte şi gol./Ciuturile scot din fântână nămol./Peste păduri tot mai des focuri, focuri./Dansează sălbatice, satanice jocuri.”