27 sept.

a continua

Verbul a continua înseamnă „a duce mai departe ceva început”, „a avea loc fără întrerupere”, „a urma fără pauză”, şi stabileste sinonimie cu a se lungi, a se întinde – spaţial privind lucrurile, dar şi a ţine, a dura, a se prelungi în timp. Mi s-a părut interesantă în dicţionare folosirea unor sinonime bazate pe negaţia unei acţiuni – a nu înceta, de exemplu, care mi se pare demn de analiză… Pentru că eu sunt încredinţată că acest verb ne guvernează viaţa (aşa cum o cunoaştem ca pământeni), dar sensul lui nu presupune, cu adevărat, niciun sfârşit. Acesta este unul singur pe cap de locuitor şi chiar în ceea ce-l priveşte părerile sunt împărţite, căci umblă vorba că sufletele sunt nemuritoare.

Nu despre asta vreau să vorbesc acum, ci despre o altfel de continuitate, cea pe care de cele mai multe ori nici nu o vedem. Avem impresia, datorită nevoii minţii noastre de spaţiu şi timp, să ne judecăm traiul pe felii, pe compartimente, pe secvenţe. Adeseori nu vedem nicio legătură între ele sau le forţăm să stea la locul lor şi să nu ne tulbure, le ignorăm pe rând, doar ca să putem funcţiona la parametri normali… Trăim având impresia secvenţialităţii poveştilor şi experientelor noastre, însă uneori mi se pare că nu cunoaştem sfârşitul decât o singură dată: toate celelalte sunt continuări. Imperceptibile pentru noi, cei care ne prăbuşim în noroi, având definitiv sentimentul sfârşirii şi al ratării, însă miraculoase în logica lor frumoasă şi luminoasă. Pentru că viaţa noastră nu este un cumul de segmente (poveşti minunate, drame personale, slujbe schimbate etc), ci seamănă mai curând cu o împletitură dintr-un fir, ce naşte la celălalt capăt un lucru asupra căruia putem face o sumedenie de presupuneri, dar pe care nu-l vom vedea decât odată terminat. În felul acesta, orice cădere, orice supărare, orice eşec, orice dezastru nu semnifică vreun final decât atunci când noi îi dăm această putere. Şi niciodată nu avem voie să uităm că, într-o profundă independenţă faţă de voinţa şi de percepţiile noastre, viaţa merge înainte în alte feluri. Dar depinde de noi să le facem mereu mai bune.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a (se) iluziona: Verbul a (se) iluziona vine din limba franceză (illusionner) şi înseamnă „a(-şi) face iluzii”. Dincolo ...
  • a şti: Ştiinţa e mare lucru în ziua de azi. De fapt, a fost în toată vremea, ...
  • a prădui: Verbul a prădui este nou în DOOM2 şi are o situaţie particulară, din cel puţin ...
  • a (se) influenţa: Verbul a (se) influenţa înseamnă (în dicţionare, sec şi fără prea multe nuanţe) „a exercita ...
  • a depinde: Verbul a depinde are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la lucruri, fapte sau ...

© 2024 blog.ro-en.ro