Verbul a vulnerabiliza nu există oficial. Am constatat lucrul acesta cu surprindere, în momentul în care o prietenă îmi dăduse o idee de articol şi am început documentarea. DOOM-ul abia acum a introdus ca noutate substantivul vulnerabilitate, dar pentru verb se pare că va trebui să mai aşteptăm. Există însă – dacă nu ştiaţi – a vulnera, care vine din latinescul vulnerare, se foloseşte rar şi înseamnă „a răni, a vătăma”.

Am descoperit şi ceva foarte interesant despre cuvântul vulnerabil. Sensul de bază, primul sens al termenului, se referă la ceva sau cineva „care poate fi vătămat, rănit (cu uşurinţă), care este lezabil”. Nu se presupune niciun fel de intenţionalitate din partea celui care va produce vătămarea, nici nu se porneşte de la premisa că cel rănit are vreo grozavă hibă ascunsă…

Treptat însă, mai ales în plan figurat, omul vulnerabil a devenit un stigmatizat, iar vulnerabilitatea – un păcat. În definirea termenului a apărut o uşoară modificare, astfel încât subiectul „poate fi atacat uşor”, din cauza faptului că are „părţi slabe, defectuoase, criticabile”… De aici încolo, termenul a devenit sinonim cu atacabil, criticabil, neconvingător, slab, iar „punct vulnerabil” a devenit una dintre cele mai cunoscute expresii ale lumii noastre moderne.

Ne-am transformat, în consecinţă, toţi în nişte „moderni”, în permanentă căutare a punctelor slabe ale tuturor celor care ne înconjoară, pentru a ne asigura victoriile… Toate lucrurile au părţi slabe, toate problemele au puncte nevralgice, orice sistem poate fi năruit la pământ odată ghicit punctul de minimă rezistenţă, orice om poate fi îngenuncheat dacă-l pocneşti în punctul sensibil. Iar noi am devenit grozav de buni la sportul acesta… Şi la încă unul, complementar: semnăm cu sânge că niciodată, niciodată, dar niciodată, nu ne va ghici nimeni vulnerabilitatea.