| Come, no more of grief and dying! Sing the time too swiftly flying. Just an hour Youth’s in flower, Give me roses to remember In the shadow of December. |
Nu te mai văita și nu mai geme, Proslăvește-n cânt grăbita vreme! Anii tineri ce-au rămas Vor mai înflori un ceas. Dați-mi roze care să reînvie În a iernii negură pustie. |
| How do I love thee? Let me count the ways. I love thee to the depth and breadth and height My soul can reach, when feeling out of sight For the ends of being and ideal grace. I love thee to the level of every day’s Most quiet need, by sun and candle-light. I love thee freely, as men strive for right. I love thee purely, as they turn from praise. I love thee with the passion put to use In my old griefs, and with my childhood’s faith. I love thee with a love I seemed to lose With my lost saints. I love thee with the breath, Smiles, tears, of all my life; and, if God choose, I shall but love thee better after death. |
Cum te iubesc? Mai mult decât cuprind Ce pot cuprinde fără de hotar Cu sufletul, când spre supremul har Mă simt cu-nfrigurare năzuind. Mi-eşti drag ca zilnica-ndeletnicire A gospodinei; te iubesc deplin Precum cei însetaţi de-un drept destin, Pur, ca acei ce fug de linguşire; Ascuns, ca o copilă tulburată De-nfiriparea unui gând lumesc Şi cu credinţa ce s-a stins odată Cu sfinţii ce-am pierdut; iubirea mea E-ntreaga-mi viaţă; şi-am să te iubesc Şi mai mult, poate, când te voi lăsa. |
| Elizabeth Barrett Browning | traducere de Leon Leviţchi |
| The twentieth year is wellnigh past Since first our sky was overcast; Ah, would that this might be the last! My Mary! |
Se fac ani douăzeci de când Văd nori pe-al nostru cer trecând; Ah, de s-ar duce mai curând! Maria mea! |
| Când pleci, Nu ştiu care dintre noi a plecat, Când întind mâna Nu ştiu dacă nu mă caut pe mine, Când îţi spun: te iubesc, Nu ştiu dacă nu mie îmi spun Şi mi se face ruşine. Odinioară Ştiam cum arăţi, Erai Nespus de înalt şi de subţire, Ştiam de unde-ncepi Şi unde mă sfârşesc, Îţi găseam uşor Buzele, gâtul, Clavicula dulce, Umărul copilăresc. De mult, îmi amintesc, Eram doi, Ţin minte cum ne ţineam de mână… Cine-a fost înfrânt dintre noi ? Cine-a putut să rămână? Singurul trup este al tău Sau al meu? Şi mi-e atât de dor De cine? Numai tăcând, Cu ochii-nchişi, cu dinţii strânşi, Mai pot să te distrug Cu greu În mine. |
When you leave, I don’t know which one of us has left. When I stretch out my hand, I don’t know if it not me I am groping for. When I say to you, „I love you”, I don’t know if it not to me that I am saying it – And I feel ashamed. Once I knew what you were like. You were So tall and so slender, I knew where you began And where I ended. I could easily find Your lips, your neck, Your sweet collar bone, Your boyish shoulder, Long ago, I remember, There were two of us, I recall how we where holding hands – Which of us was defeated? Which of us managed to remain? Is this one body yours Or mine? Only in silence, With closed eyes, with clenched teeth, I can still destroy you… But how hard Within me. |
| Poezie de Ana Blandiana | Traducere de Dan Duţescu |
| Madame, you are of all beauty the shrine Within the circle of the mappamund; For as the crystal glorious you shine, And like ruby are your cheeks round. And therewith you’re so merry and jocund That at a revel when I see you dance, It is a salve for my every wound, Though you with me suffer no dalliance. |
Domniţă, tu, frumseţe minunată, Făr’ de pereche-n lumea cea rotundă, Precum cleştarul străluceşti curată, Şi-obrajii tăi rubine ştiu s-ascundă; Aşa zglobie eşti, aşa iocundă Încât a te vedea dansând sprinţar Balsam îmi e pe rana sângerândă, Măcar că tu de mine n-ai habar. |
| For though I fill a cask with tears of mine, Yet that woe may my heart not confound; Your demi-voice that so small you twine Makes my thought with joy and bliss abound. So courteously I go with love bound, That to myself I say, in penance, It suffices me to love you, Rosamund, Though you with me suffer no dalliance. |
Cu lacrimi chiar de umplu o covată În jale nu prea inima-mi se-afundă; Suava-ţi voce, dulce susurată, Îmi scaldă sufletu-n ferice undă. Aşa mă strânge-a dragostei za crudă Că mie zicu-mi, suferind amar: Destul că te iubesc eu, Rozamundă, Măcar că tu de mine n-ai habar. |
| Never did pike so wallow in galantine As I in love do wallow, and am wound, For which full oft I of myself divine That I am truly Tristan the second. My love will not grow cold or be unsound; I burn with amorous pleasure, at every chance. Do what you will, I will your thrall be found, Though you with me suffer no dalliance. |
N-a fost pe lume ştiucă-n sos muiată Ca mine-n apa dragostei afundă, Încât gândesc în sine-mi câteodată Că sunt al doilea Tristam sub osândă. Nu se răceşte-amoarea mea fierbândă; Ard veşnic în al dorului pojar. Tu fă ce vrei, eu slugă-ţi sunt preablândă, Măcar că tu de mine n-ai habar. |
| Geoffry Chaucer | traducere de Dan Duţescu |
| Oh what can ail thee, knight-at-arms, Alone and palely loitering? The sedge has withered from the lake, And no birds sing. |
„Ce suferinţă, cavaler în zea. Te face, palid, să te pierzi? În lac rogoz şi trestii s-au uscat, Cu păsări nu te mai dezmierzi. |
© 2024 blog.ro-en.ro