Primul sens al verbului a compara se referă la punerea alături, la examinarea simultană sau succesivă a două sau mai multe elemente, pentru a stabili asemănările şi deosebirile dintre ele. Unul dintre cele mai utilizate sinonime este a confrunta, fără – obligatoriu – semnificaţia lui beligerantă. Cu sensuri relativ diferite, verbul stabileşte sinonimie cu a (se) apropia, a (se) asemăna, a (se) asemui, a (se) potrivi. Folosit cu nuanţă negativă şi pentru a sublinia un dezavantaj, o pierdere prin comparaţie, verbul are sensul de a (se ) măsura, a se pune cu cineva, în structuri precum „Mă compar eu cu tine?” sau „Nu mă compar eu cu tine!”

Continuare »

Verbul a manipula este sinonim cu a mânui şi a manevra. În sensul cel mai banal pe care îl poate avea, el pare a se fi născut dintr-o necesitate evidentă de a folosi, cu ajutorul mâinilor, diverse obiecte. Complicând puţin lucrurile, mărind miza şi sporind dificultatea operaţiunii, verbul se mai poate referi la aranjarea cu grijă în vederea executării unor experienţe sau operaţii tehnice, ştiinţifice sau medicale. Însă ceea ce mi se pare mie că îl individualizează între termenii care pot avea aproximativ aceleaşi conotaţii, este referirea la exercitarea unei forme de control asupra minţii umane.

Continuare »

Verbul a dezbina face parte dintre acelea care nu prea lasă posibilităţi de interpretare şi loc de sentimente plăcute. Se referă la a face să nu se mai înţeleagă, a învrăjbi şi, de cele mai multe ori, necesită un factor extern pentru a se produce, ori trimite la a se desface, a se separa, a se rupe din interior. Nu insist asupra părţii lingvistice, dar vreau să vorbesc despre relele care mi l-au adus în atenţie…

Lumea în care trăiesc eu (mă refer la cea exterioară, independentă de fiinţa mea profundă) pare să aibă la bază vechiul dicton latinesc Divide et impera. Oamenii se detestă gratuit, fără să ţină cont de diferenţa reală şi naturală dintre ei, pentru că aşa au fost deprinşi, iar lucru acesta pare să fi devenit o armă de nădejde a celor care se tot perindă în vârful… lanţului trofic.

Continuare »

Eu sunt născută toamna. Se spune că ar trebui să-ţi placă vremea aşa cum era când ai venit pe lume. N-am întrebat-o niciodată pe mama ce fel de timp a fost în ziua naşterii mele, ştiu numai că soarele doar ce răsărise când am început să plâng. Şi pesemne că m-am îndrăgostit văzându-l, pentru că mie toamna îmi displace.

Căutând în dicţionar, am descoperit că există verbul a întomna, pe care, iniţial, crezusem sincer că l-am inventat. Face parte dintr-o categorie specială, aceea a cuvintelor cu un singur sens, dar având conotaţii estetice; folosit exclusiv în sfera poeticului, înseamnă „a se face toamnă”. Atât. Fără multe vorbe, fără explicaţii, fără pierdere de vreme. Fără înflorituri şi fără figuri de stil. Dar nu lipsit de culoare. Căci cele care îmi plac într-adevăr în această perioadă a anului sunt multele culori care străpung până la suflet, şi multele sentimente care răzbesc până la ochi.

Continuare »

Verbul a şcoli, fie că vrem, fie că nu, face parte din traiul nostru de zi cu zi. Asta pentru că, indiferent de atitudinea pe care o avem faţă de şcoală ca instituţie, viaţa nu ne permite să negociem anumite lucruri şi, chiar dacă nu conştientizăm asta întotdeauna, în fiecare zi există câte o lecţie la care ar trebui să luăm aminte.

Articolul de dicţionar care lămureşte acest verb este foarte scurt şi stabileşte două corespondenţe, care acoperă, în fapt, profunzimi diferite ale actului în sine. Există a învăţa, pe care îl folosim în mod curent pentru activităţi dintre cele mai diverse şi care nu au neapărat legătură cu o sală de clasă, deşi se întâmplă uneori ca rolul de profesor să şi-l asume cineva dintre cei care se ivesc în viaţa noastră. Celălalt sinonim este a (se) instrui, obligatoriu într-un cadru instituţionalizat, adică la şcoală, universitate etc.

Continuare »

Verbul a elibera face parte dintre acele cuvinte în numele cărora, din când în când, oamenii sunt capabili de sacrificii imense. Cu nuanţă mai puţin tragică, se poate referi şi la militărie (a fi lăsat la vatră) sau prizonierat (a pune în libertate), la atomi (a se desprinde dintr-o moleculă) sau mecanisme (a slăbi), la o funcţie/post (a da afară, a destitui), la acte (a da cuiva un document) sau la spaţii (a evacua, goli o cameră). Cel mai profund sens al termenului se leagă organic, însă, de posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă, presupunând pe a da sau a-şi lua libertate, a înlătura oprimarea (naţională, politică, socială, mentală).

Continuare »