Verbul a (se) curăţa este un derivat al adjectivului curat, pe care l-am moştenit de la romani. Vechi de tot în limbă, a acumulat o mulţime de sensuri şi sinonime, utilizate în cele mai diverse contexte şi cu nenumărate nuanţe. Sensul principal este cel propriu, concret – „a face să dispară murdăria, a înlătura impurităţile de pe ceva sau de pe sine”, scopul fiind acela de a face sau a deveni mai curat. În limbajul medicinei populare, are în vedere „a (se) vindeca de o boală de piele”.

În limbajul curent, acţiunea înseamnă, pur şi simplu, „a face curăţenie” – sinonim cu a deretica. Privind lucrurile în detaliu, înseamnă „a îndepărta asperităţile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiţionării, îmbunătăţirii aspectului său pentru unele operaţii tehnologice”. Şi tot în plan material, termenul se poate referi la „a lipsi de stratul de deasupra, a îndepărta coaja, pieliţa, puful de pe fructe, legume sau de pe ouă”.

Continuare »

Sensul de bază al verbului a (se) rândui înseamnă „a aşeza într-o succesiune regulată, într-un rând, într-un şir, într-un şirag” – a alinia. Prin extindere de sens, are în vedere activitatea de „a pune ordine într-un domeniu de activitate”, având drept sinonime pe a aranja, a comanda, a decide, a dispune, a institui, a ordona, a organiza, a orândui, a rostui.

Atunci când este folosit cu valoare reflexivă, cuvântul se referă la „a urma unul după altul, a se afla, a fi situat sau aşezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine”, fiind deci sinonim cu a se substitui, a se succeda, a se înşira, a se înşirui. Se poate folosi pentru inanimate, pentru evenimente, dar şi pentru oameni care se înlocuiesc unul pe celălalt, consecutiv.

Continuare »

Verbul a nemuri este un cuvânt care se întâlneşte rar, probabil pentru că fenomenul nu se petrece prea des… Se pare că există şi un sens regional al termenului, referindu-se la „a deveni sau a fi rudă cu cineva”, însă, în cea mai cunoscută accepţie, termenul înseamnă „a face să trăiască veşnic în amintirea oamenilor, a face să reziste timpului, să devină nemuritor”. Şi, din câte îmi pot da eu seama, există cel puţin două modalităţi de a realiza acest lucru: fie prin dovada valorii şi a calităţilor personale, fie prin preaslăvire, preamărire, cântare de către alţii, prin imortalizare folosind diverse procedee materiale de a face acest lucru (pictură, sculptură etc.). Verbul este un derivat regresiv obţinut din adjectivul nemuritor, stabilind sinonimie cu a eterniza, a imortaliza, a perpetua.

Continuare »

Verbul a (se) încâina se foloseşte foarte rar, de cele mai multe ori pentru oameni (deşi cred că l-am auzit folosit şi legat de vremea care se înrăutăţeşte). Are două semnificaţii de bază, însemnând pe de o parte „a deveni rău, câinos, a se umple de răutate”, situaţie când este sinonim cu a (se) încâinoşa, a (se) înrăi. Dintr-un alt punct de vedere privind lucrurile, cuvântul stabileşte o echivalenţă de sens cu a se încăpăţâna, a se îndărătnici. Pentru prima situaţie, dar şi pentru a doua (în anumite circumstanţe), se poate folosi antonimul a (se) înduioşa.

Continuare »

Verbul a (se) dezbrăca se referă, în dicţionare şi în general, la oameni. Are un sens propriu, care trimite la acţiunea de „a(-şi) scoate hainele de pe corp, a (se) lăsa fără îmbrăcăminte”. Aşa privind lucrurile, sinonimele pot fi – în funcţie de context – a scoate, a trage, a lepăda, a (se) despuia, a (se) dezgoli. Dicţionarele mai indică un învechit – a (se) dezveşti, un regionalism – a (se) târşi, ori familiarul a (se) dezechipa. Verbul are, de asemenea, un sens figurat, făcând referire la „a lipsi complet pe cineva de avere, de tot ce are”, moment în care devine sinonim cu a jefui, a prăda, a despuia (tot cu sens figurat).

Continuare »

Prima accepţie a verbului a (se) îmbrăca se referă la „a(-şi) acoperi corpul cu veşminte”, dezvoltând de aici un sens umanitar – „a procura cuiva hainele trebuincioase”, dar şi un sens monden – „a purta haine de o anumită croială, de o anumită calitate”. Sinonimele pentru aceste situaţii sunt extrem de numeroase, de la a (se) acoperi, a (se) înveli, a (se) înveşmânta, până la a (se) echipa, iar în limbajul familiar se pot folosi şi a-şi lua, a-şi pune, a-şi trage (hainele pe el). În afara îmbrăcatului de oameni, verbul se mai poate folosi şi pentru perne ori plăpumi – a înfăţa, pentru paturi ori canapele – a tapiţa, pentru cărţi ori caiete – a înveli, pentru icoane ori bijuterii – a fereca (în aur sau în argint). În sens metaforic, se referă la a învălui, a ascunde adevărata înfăţişare, adevăratul aspect.

Continuare »