17 mart.
„Sonet II” de William Shakespeare
| When forty winters shall besiege thy brow And dig deep trenches in thy beauty’s field, Thy youth’s proud livery, so gazed on now, Will be a tattered weed, of small worth held. |
De patruzeci de ierni când să te-apropii şi şanţuri s-or săpa în fruntea-ţi blândă, semeţul strai ce azi ne umple ochii va fi o buruiană tremurândă… |
| Then being asked where all thy beauty lies, Where all the treasure of thy lusty days, To say within thine own deep-sunken eyes Were an all-eating shame and thriftless praise. |
„Unde ţi-e harul, dacă îţi vor spune, unde-i comoara zilelor de vlagă?” să nu răspunzi că-n ochi. Deşertăciune va fi cuvântul tău şi-or să-nţeleagă, |
| How much more praise deserved thy beauty’s use If thou couldst answer „This fair child of mine Shall sum my count and make my old excuse”, Proving his beauty by succession thine. |
slăvindu-ţi frumuseţea, doar în clipa când vei rosti: „Copilul meu se cade s-adune şi prisosul şi risipa, urcând, el va ierta pe-acel ce scade…” |
| This were to be new made when thou art old, And see thy blood warm when thou feel’st it cold. |
Aceasta să te înnoieşti, se cheamă cu sânge cald, când moartea-ţi cere vamă… |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |