22 iul.
„Sonet CXX” de William Shakespeare
| That you were once unkind befriends me now, And for that sorrow which I then did feel Needs must I under my transgression bow, Unless my nerves were brass or hammered steel. |
Cruzimea ta de ieri azi mă-ndulceşte şi-nseninează chipul meu durut, greşala mă-ncovoaie dar, fireşte n-am nervi de-aramă ori de fier bătut. |
| For if you were by my unkindness shaken As I by yours, you’ve past a hell of time, And I, a tyrant, have no leisure taken To weigh how once I suffered in your crime. |
De-ai fost rănit şi tu fără speranţă, s-ar crede că ai fost o vreme-n iad dar eu, tiranul, n-am pus în balanţă cât am lovit şi cât am îndurat. |
| O that our night of woe might have remembered My deepest sense how hard true sorrow hits, And soon to you as you to me then tendered The humble salve which wounded bosoms fits! |
O, noaptea vechile dureri le-abate, ce dâre-adânci în visul tău săpăm! şi rănile ni le închide, toate, cu tămăduitor, umil balsam. |
| But that your trespass now becomes a fee; Mine ransoms yours, and yours must ransom me. |
Nici vinile nu pot să ne despartă: mă iartă vina ta şi-a mea te iartă… |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |