23 dec.
„Sonet LXXXII” de William Shakespeare
| I grant thou wert not married to my muse, And therefore mayst without attaint o’erlook The dedicated words which writers use Of their fair subject, blessing every book. |
N-ai fost perechea muzei mele, aşa e, şi lesne poţi să-i înţelegi pe scribii ce binecuvântează în vreo foaie pe cei iubiţi, cu scula diatribii. |
| Thou art as fair in knowledge as in hue Finding thy worth a limit past my praise, And therefore art enforced to seek anew Some fresher stamp of these time-bettering days. |
La fel eşti de frumos la chip şi cuget şi te înalţi mai sus decât te laud şi-nveşnicit te-ai vrea cu altul, sunet, în nouă stampă chipul să ţi-l caut. |
| And do so, love; yet when they have devised What strained touches rhetoric can lend, Thou, truly fair, wert truly sympathized In true plain words by thy true-telling friend; |
Să nu faci altfel! Când va fi să sune retoricile noii osanale să ştii că mintea mea te recompune cu adevărul harurilor tale… |
| And their gross painting might be better used Where cheeks need blood: in thee it is abused. |
Te ocolească doar scorniri stângace ce n-au cu tinereţea ta a face… |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |