10 iun.
„Sonet XVIII” de William Shakespeare
| Shall I compare thee to a summer’s day? Thou art more lovely and more temperate. Rough winds do shake the darling buds of May, And summer’s lease hath all too short a date. |
Să te asemăn cu o zi de vară? Frumuseţe şi balanţă ai mai mult. În mai, ades furtuni muguri doboară, Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult. |
| Sometime too hot the eye of heaven shines, And often is his gold complexion dimm’d; And every fair from fair sometime declines, By chance or nature’s changing course untrimm’d; |
De multe ori cerescul ochi prea arde, Sau ceţuri auriul chip l-au şters, Şi ce-i frumos din frumuseţe scade Întâmplător, sau de-al naturii mers. |
| But thy eternal summer shall not fade Nor lose possession of that fair thou ow’st; Nor shall Death brag thou wander’st in his shade, When in eternal lines to time thou grow’st: |
Dar veşnica ta vară nu se duce, Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi, Nu te umbreşte moartea-ntre năluce Când în eterne versuri creşti în timp. |
| So long as men can breathe or eyes can see, So long lives this, and this gives life to thee. |
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă, Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă. |
| William Shakespeare | traducere de Grete Tartler |