28 oct.
„Sonet XXX” de William Shakespeare
| When to the session of sweet silent thought I summon up remembrance of things past, I sigh the lack of many a thing I sought, And with old woes new wail my dear time’s waste. |
Când la taifasul gândurilor bune le chem la mine, glasuri din trecut, deplâng speranţe ce-n deşertăciune s-au stins şi timpu-mi jelui, cel pierdut. |
| Then can I drown an eye unused to flow For precious friends hid in death’s dateless night, And weep afresh love’s long-since-cancelled woe, And moan th’ expense of many a vanished sight. |
De lacrimă străin, ochiul îi plânge pe bunii prieteni ce în moarte-s duşi, – iubiri cu chipuri şterse – şi-i răsfrânge în lacrimă, pe cei de după uşi… |
| Then can I grieve at grievances foregone, And heavily from woe to woe tell o’er The sad account of fore-bemoaned moan, Which I new pay as if not paid before. |
Mă mai frământă pierderile câte le-am încercat cândva şi seamă dau, plătesc din nou imagini mohorâte ce, vii, odată mă înconjurau. |
| But if the while I think on thee, dear friend, All losses are restored, and sorrows end. |
De mă gândesc la tine, prieten drag, tot ce-a furat, mi-ntoarce timpu-n prag. |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |