23 sept.
„The Timber” de Henry Vaughn
| Sure thou didst flourish once! and many springs, Many bright mornings, much dew, many showers, Pass’d o’er thy head; many light hearts and wings, Which now are dead, lodg’d in thy living bowers. |
Cândva-nfloreai şi tu! şi mulţi prieri, Mulţi zori şi multă rouă, multe ploi S-au perindat; şi parcă până ieri Mult păsăret îţi cuibărea prin foi. |
| And still a new succession sings and flies; Fresh groves grow up, and their green branches shoot Towards the old and still enduring skies, While the low violet thrives at their root. |
Noi ciripiri şi zboruri vin la rând, Cresc noi dumbrăvi, din crengi subţiri smicele Spre cerul vechi şi veşnic, sus, pe când Ţi-aduni, lângă tulpină, viorele. |
| But thou beneath the sad and heavy line Of death, doth waste all senseless, cold, and dark; Where not so much as dreams of light may shine, Nor any thought of greenness, leaf, or bark. |
Dar tu pe tristul morţii drum te pierzi Întreg, în bezne, ger şi uluire, Acolo unde ram şi frunze verzi Par numai, ca prin vis, o licărire. |
| And yet—as if some deep hate and dissent, Bred in thy growth betwixt high winds and thee, Were still alive—thou dost great storms resent Before they come, and know’st how near they be. |
Şi totuşi – când vreo duşmănie grea Va bântui dinspre furtuni spre tine, Ca-n viaţă, iar – ai s-o presimţi pre ea Din depărtări, şi-ai să cunoşti că vine. |
| Else all at rest thou liest, and the fierce breath Of tempests can no more disturb thy ease; But this thy strange resentment after death Means only those who broke—in life—thy peace. |
Ci dacă-adormi de tot, viforniţi crunte Tihnirii tale nu mai au ce-i face; Iar după moarte spaima-ţi or s-o-nfrunte Doar cei ce-n viaţă nu-ţi dădură pace. |
| Henry Vaughn | traducere de Tudor Dorin |