23 sept.
„The Timber” de Henry Vaughn
| Sure thou didst flourish once! and many springs, Many bright mornings, much dew, many showers, Pass’d o’er thy head; many light hearts and wings, Which now are dead, lodg’d in thy living bowers. |
Cândva-nfloreai şi tu! şi mulţi prieri, Mulţi zori şi multă rouă, multe ploi S-au perindat; şi parcă până ieri Mult păsăret îţi cuibărea prin foi. |
| And still a new succession sings and flies; Fresh groves grow up, and their green branches shoot Towards the old and still enduring skies, While the low violet thrives at their root. |
Noi ciripiri şi zboruri vin la rând, Cresc noi dumbrăvi, din crengi subţiri smicele Spre cerul vechi şi veşnic, sus, pe când Ţi-aduni, lângă tulpină, viorele. |
| But thou beneath the sad and heavy line Of death, doth waste all senseless, cold, and dark; Where not so much as dreams of light may shine, Nor any thought of greenness, leaf, or bark. |
Dar tu pe tristul morţii drum te pierzi Întreg, în bezne, ger şi uluire, Acolo unde ram şi frunze verzi Par numai, ca prin vis, o licărire. |
| And yet-as if some deep hate and dissent, Bred in thy growth betwixt high winds and thee, Were still alive-thou dost great storms resent Before they come, and know’st how near they be. |
Şi totuşi - când vreo duşmănie grea Va bântui dinspre furtuni spre tine, Ca-n viaţă, iar - ai s-o presimţi pre ea Din depărtări, şi-ai să cunoşti că vine. |
| Else all at rest thou liest, and the fierce breath Of tempests can no more disturb thy ease; But this thy strange resentment after death Means only those who broke-in life-thy peace. |
Ci dacă-adormi de tot, viforniţi crunte Tihnirii tale nu mai au ce-i face; Iar după moarte spaima-ţi or s-o-nfrunte Doar cei ce-n viaţă nu-ţi dădură pace. |
| Henry Vaughn | traducere de Tudor Dorin |