03 iun.
„Astrophil and Stella – Sonnet XXXII” de Philip Sidney
| Morpheus the lively son of deadly sleep, Witness of life to them that living die, A prophet oft, and oft an history, A poet eke, as humors fly or creep, Since thou in me so sure a power dost keep, That never I with clos’d-up sense do lie, But by thy work my Stella I descry, Teaching blind eyes both how to smile and weep; Vouchsafe of all acquaintance this to tell: Whence hast thou ivory, rubies, pearl and gold, To show her skin, lips, teeth, and head so well? ‘Fool,’ answers he, ‘no Indies such treasures hold, But from thy heart, while my sire charmeth thee, Sweet Stella’s image I do steal to me.’ |
Morfeu, fiu viu al somnului de moarte, Tu, martor vieţii mortului-trăind, Profet adesea, or poveste fiind, Poet, cu toane – trist, or vesel foarte; Cum tu, în mine, cert, păstrezi o parte Şi-a mele simţuri nu le ştiu dormind, Prin tine, Stella mea – plângând, zâmbind – Mi-nvaţă ochii orbi cum să se poarte! De unde-aduci tu fildeş şi rubine Şi perle şi-aur, dându-i ei culori: Ten, buze, dinţi şi păr, atât de bine?! Tont! – zice – Nici în Indii nu-s comori, Ca-n inima-ţi, când vraja-ţi creşte-n jur, De-acolo, chipul Stellei eu ţi-l fur! |
| Philip Sidney | traducere de Dan Duţescu |