Verbul a suprasolicita este format din supra- („element de compunere însemnând deasupra, peste sau indicând un sens superlativ, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective și a unor verbe”) și verbul a solicita, însemnând – așa cum lesne se poate deduce – „a solicita peste măsură, a solicita excesiv” și fiind echivalent cu a supraîncărca.

Asta e tot ce oferă dicționarele, în condițiile în care ar trebui ca, pe lângă vorbe goale și aparent simple, să emită niscaiva avertismente. Pentru că, dintre toate verbele, acesta mi se pare unul care definește timpurile noastre. Omul modern – și generalizez, evident – nu mai are grija de a-și satisface nevoile de bază – nu mai vânează ca să mănânce, nu-și mai face el însuși hainele ori casa.

Continuare »

Verbul a patetiza vine din limba franceză (pathétiser), este intranzitiv și e folosit mai ales în registrul livresc. Definițiile sunt două – „a pune patos (în ceva)” și „a exagera caracterul patetic”. Și cam asta este tot ce precizează dicționarele despre acest verb.

Pot să înțeleg și să apreciez primul sens al verbului. Puține lucruri care merită făcute în viața asta pot fi realizate fără dăruirea pătimașă de sine. Semnificația lui este înaltă, iar această dimensiune lipsește din multe aspecte ale vieții noastre de zi cu zi. Evident că nu toți avem destine excepționale, așa că poate părea ciudată afirmația că patosul ar fi un ingredient necesar al vieții… Și totuși. Când de frumoși sunt oamenii însuflețiți de pasiuni!

Continuare »

Verbul a rostui este un derivat al substantivului rost, cu sufixul -ui și are mult mai multe sensuri decât m-aș fi așteptat. Dintre toate, cel pe care îl cunoșteam era „a umple cu un material de etanșizare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație”. Evident, nu de pe vremurile când construiam șosele, ci după ce-am tot trecut prin renovări…

Un alt sens care mi-a sunat cunoscut a fost „a procura ceva prin mijloace improvizate”, adică familiara expresie „a face rost de ceva” – văd sinonimia cu a procura, dar habar n-aveam că i se potrivește verbul a rostui! Iar două dintre celelalte explicații vin din zone necunoscute mie: „a forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut” și „a bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău”.

Mai sunt două utilizări, legate de pragmatismul firesc al omului – „a aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă” sau „a așeza conform unor cerințe de ordin practic”, dar acestea mă interesează mai puțin. Pentru că cel mai mult îmi place sensul care are legătură cu rostuirea aceea importantă, a facerii de sine și a găsirii de loc în viața asta: „a așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine”, deci a rândui cum se cuvine, a nimeri rostul tuturor lucrurilor.

Continuare »

Verbul a ospăta vine din latinescul hospitare, are două variante fonetice cunoscute – a ospita și a ospeta – și două sensuri principale. Unul dintre acestea este dat de dicționare ca fiind cel actual (de care ne vom și ocupa astăzi), pe când cel de-al doilea apare ca învechit și popular – a mânca, iar prin extindere de sens – a petrece, a benchetui, a chefui, a prăznui.

Primul sens însă – cum spuneam, folosit azi – se referă la „a primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură (din belșug)” ori, pur și simplu, „a da de mâncare”, sinonim cu a trata, a cinsti, a omeni, a servi, a tratarisi.

Continuare »

Verbul a vaccina este un neologism care vine din limba franceză – vacciner, și ale cărui sensuri nu ridică mari probleme lingvistice – „a administra cuiva un vaccin, a introduce un vaccin în organism”. Sinonimele sunt însă extrem de interesante: un termen neologic din sfera medicală – a inocula, un termen din registrul popular – a altoi și unul din fondul vechi al limbii, funcționând ca regionalism – a posăi.

Evident că nu intenționez să intru în polemica pornită de la a vaccina sau a nu vaccina copiii… Dacă mă întrebați pe mine, uneori am impresia că rasa umană face o treabă excepțională în a se autodistruge, iar lucrurile se întâmplă așa cum trebuie. Dincolo de puterile noastre.

Continuare »

Verbul a alterna a ajuns la noi din limba franceză – alterner, cu rădăcini îndepărtate, în latină – alternare. Înseamnă, mai întâi de toate, „a reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale”.

Termenul se folosește despre două elemente diferite sau cu roluri diferite, iar al doilea se introduce prin prepoziția cu. De asemenea, are o utilizare intranzitivă, referindu-se la sunete – „a varia, a se schimba în diferitele forme gramaticale ale aceluiași cuvânt sau în cuvintele din aceeași familie, prin alternanță”.

Continuare »