Verbul a alterna a ajuns la noi din limba franceză – alterner, cu rădăcini îndepărtate, în latină – alternare. Înseamnă, mai întâi de toate, „a reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale”.

Termenul se folosește despre două elemente diferite sau cu roluri diferite, iar al doilea se introduce prin prepoziția cu. De asemenea, are o utilizare intranzitivă, referindu-se la sunete – „a varia, a se schimba în diferitele forme gramaticale ale aceluiași cuvânt sau în cuvintele din aceeași familie, prin alternanță”.

Nu pretind că aș fi vreun profesor ideal și nici că știu întotdeauna ce trebuie făcut, dar lucrurile merg deseori mai bine decât mai rău, deci… se poate considera că toate-s cum trebuie. Folosesc mereu verbul acesta când discut despre metodele mele de la catedră… Nu cunosc niciuna infailibilă, ca urmare, singurul mod în care se obțin rezultate este alternarea lor.

Lucrul cu adolescenții este – cel puțin pentru mine – o permanentă negociere și căutare a căilor celor mai potrivite de comunicare. Stabilești reguli clare, ești onest fără excepție, îți dezvălui uneori slăbiciunile, lași deseori de la tine, dar le ceri întotdeauna mai mult decât pot da, pentru că numai așa îi poți determina să fie mai buni decât sunt. Și pentru asta, folosești alternativ toate metodele utile.