Verbul a binemerita este, după toate probabilitățile, un termen obținut prin compunere, din adverbul „bine” și verbul „a merita”. Spre deosebire de acesta din urmă, se folosește foarte rar, mai ales la perfect compus (a binemeritat) și la gerunziu (binemeritând) – DOOM-ul subliniază în mod special că se folosește mai frecvent la timpuri trecute și compuse.

Este intranzitiv, deseori urmat de determinări introduse prin prepoziția compusă „de la”, însemnând „a câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc.” Recunosc faptul că îmi era străină existența acestui verb (deși cunosc adjectivul corespunzător)… iar dicționarele nu ajută foarte mult cuiva interesat de utilizarea lui corectă – singurul exemplu este din Alecsandri: „A binemeritat de la patrie”.

Prin urmare, mi se pare că se potrivește perfect frumosului început de vacanță pe care atâta l-am așteptat, pe care l-am muncit și pe care l-am binemeritat de la… habar n-am de la cine… de la mine! S-au terminat examenele, pe care copiii le-au trecut cu bine, am reușit să mă odihnesc (aproape) cum se cuvine, iar planurile de plecare arată grozav. Așa că, da! în cazul în care nu se găsește nimeni care să considere asta, vă spun eu: o să binemeritat o vacanță! De la mine.