Verbul a planifica înseamnă, mai întâi de toate, „a întocmi un plan”. Are ceva înrudire cu a plănui, dar este un neologism intrat în limbă pe filieră franceză, din planifier. Poate că cel mai apropiat sinonim este a programa, lucru ce presupune „a prevedea din timp, a include într-un plan”. Într-un sens mai larg, unul dintre sinonimele posibile este a chibzui.

Semnificaţia lui este mai complexă, presupunând cumva o nuanţă oficială mai pronunţată – „a programa, a organiza, a coordona şi a conduce pe bază de plan”. De asemenea, planificarea presupune urmărirea cu atenţie a etapelor pe care le implică planul respectiv – „a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfăşoare diferitele ei faze”.

Foarte importantă este şi stabilirea cu exactitate a resurselor necesare – „a determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activităţi”, dar şi factorul timp, atât de important în orice activitate – „a repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate)”, deci o mai mare rigurozitate.

Pentru mine, verbul acesta e strâns legat de meseria mea. Începutul anului şcolar este mereu aşezat sub semnul planificărilor şi al gândirii etapelor muncii pe care urmează să o desfăşor. Sigur, de atâta timp, a devenit parţial o rutină, însă îmi este întotdeauna nu doar utilă, ci şi necesară, pentru că, odată aşezate pe hârtie, lucrurile devin clare şi posibil de făcut.

Iar calitatea cea mai importantă a planificărilor, mie mi se pare a fi flexibilitatea lor. Şi la şcoală, ca şi în viaţă, toate planurile impecabile nu fac nici cât o ceapă degerată fără posibilitatea de a le schimba atunci când realitatea o cere. Identificarea corectă a problemelor, cu regândirea paşilor de urmat constituie, în fapt, singura şansă de succes a oricărui plan.