Verbul a vaccina este un neologism care vine din limba franceză - vacciner, și ale cărui sensuri nu ridică mari probleme lingvistice - „a administra cuiva un vaccin, a introduce un vaccin în organism”. Sinonimele sunt însă extrem de interesante: un termen neologic din sfera medicală - a inocula, un termen din registrul popular - a altoi și unul din fondul vechi al limbii, funcționând ca regionalism - a posăi.

Evident că nu intenționez să intru în polemica pornită de la a vaccina sau a nu vaccina copiii… Dacă mă întrebați pe mine, uneori am impresia că rasa umană face o treabă excepțională în a se autodistruge, iar lucrurile se întâmplă așa cum trebuie. Dincolo de puterile noastre.

Nu despre asta vreau să vă spun, ci despre Irish-pisica. Zilele astea am făcut ultimul vaccin recomandat de medici - chiar dacă nu obligatoriu: antirabicul. Nu iese din casă decât în rucsăcel, nu merge de capul ei pe stradă, nu are contact cu alte animale. Dar am decis să o vaccinez, totuși.

Interesante au fost avertismentele și sfaturile doctorului după ce s-a făcut injecție: „E posibil - zicea el - să vomite, să-și piardă pofta de mâncare, să vi se pară puțin schimbată, chiar letargică…” Nu pot să vă spun cât a putut Irish să mănânce și să alerge în ziua aceea, de-a scos din minți o sută de sfinți! Povestea asta cu „letargia” va fi una dintre cele mai bune glume din familie de-acum înainte! Mâță maidaneză care supraviețuiește orice-ar fi și pe care nimic n-o doboară, aia e.