Verbul a ospăta vine din latinescul hospitare, are două variante fonetice cunoscute – a ospita și a ospeta – și două sensuri principale. Unul dintre acestea este dat de dicționare ca fiind cel actual (de care ne vom și ocupa astăzi), pe când cel de-al doilea apare ca învechit și popular – a mânca, iar prin extindere de sens – a petrece, a benchetui, a chefui, a prăznui.

Primul sens însă – cum spuneam, folosit azi – se referă la „a primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură (din belșug)” ori, pur și simplu, „a da de mâncare”, sinonim cu a trata, a cinsti, a omeni, a servi, a tratarisi.

Zilele astea i-am avut oaspeți pe prietenii cărora le-am botezat fetița. Cea mică a venit pentru prima dată drum așa lung, iar întâlnirea noastră a fost delicioasă. Am râs amândouă, ne-am jucat, mi-a ros degetele, unghiile și inelele… tot tacâmul. Dar Irish-pisica s-a speriat tare de lumea atât de multă și gălăgioasă din casă, și s-a ascuns în sertarul în care se pitește când aude aspiratorul.

M-aș fi așteptat să fie mai primitoare, pentru că, de obicei, dă năvală peste oameni și cam face, în general, ce-i trece prin cap, dar de data asta lucrurile nu au stat deloc așa… a fost cuminte, retrasă și un pic geloasă, cred. Iar eu m-am bucurat în tihnă de musafiri, i-am omenit cum se cuvine și-i mai aștept și altădată. Viața e minunată când îți aduce în prag oaspeți dragi!