Verbul a petrece vine, se pare, din latinescul *petraicere și are grozav de multe sensuri. De la – pur și simplu – „a-și duce viața”, până la – deloc simplul – „a conduce la groapă”, cuvântul ăsta pare a acoperi cele mai multe dintre momentele esențiale ale existenței umane. Cu o elasticitate semantică impresionantă, guvernează orice aspect al petrecerii noastre pe această planetă.

Dintre toate aceste accepții însă, m-am oprit la cea mai plăcută: „a-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a consuma timpul în distracții, a se deda plăcerilor lumești”. Este sinonim cu a (se) amuza, a chefui, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a râde, a se veseli.

Numeroase și extrem de expresive sunt regionalismele și arhaismele care au același sens, precum a se distráge, a se eglendisi, a libovi, a benchetui, a chefui, a prăznui, a (se) ospăta, a mesi, a mulătui. Aș spune, astfel, că interesul pentru a găsi, împrumuta ori adopta termeni echivalenți vorbește de la sine despre locul important pe care petrecerea plăcută a timpului îl are la noi.

Și, evident, nu doar la noi. În momentul în care scriu aceste rânduri, mă „refac” după petrecerea cu bere neagră de St. Patrick’s Day (Ziua Irlandei) și mă pregătesc pentru petrecerea cu bucate minunate de Ziua Greciei. Acestea sunt două dintre popoarele pe care le-am îndrăgit în călătoriile mele și prin ale căror țări m-am plimbat cu încântare, amintindu-mi apoi, cu un sentiment de bine, de toate ale lor. Căci a petrece, oriunde – acasă sau aiurea, înseamnă întotdeauna a fi mai vesel, mai frumos și mai bun.