Verbul a patetiza vine din limba franceză (pathétiser), este intranzitiv și e folosit mai ales în registrul livresc. Definițiile sunt două – „a pune patos (în ceva)” și „a exagera caracterul patetic”. Și cam asta este tot ce precizează dicționarele despre acest verb.

Pot să înțeleg și să apreciez primul sens al verbului. Puține lucruri care merită făcute în viața asta pot fi realizate fără dăruirea pătimașă de sine. Semnificația lui este înaltă, iar această dimensiune lipsește din multe aspecte ale vieții noastre de zi cu zi. Evident că nu toți avem destine excepționale, așa că poate părea ciudată afirmația că patosul ar fi un ingredient necesar al vieții… Și totuși. Când de frumoși sunt oamenii însuflețiți de pasiuni!

Însă trebuie să subliniez că verbul ăsta îmi sună foarte ciudat și (mi se pare) la fel de artificial precum cel de-al doilea sens al său, cel care include exagerarea. Îl văd mai corect utilizat cu această accepție, mai aproape de esența lui, de rostul lui cel adevărat. Iar la patetisme ne pricepem și mai bine, și mai des în viața asta. Nimic nu ne stă în fire mai bine excesul în plângere și văicăreala de proporții, amplificându-ne nenorocirile și creând impresia că numai în felul acesta „trăim”.

E bine, de aceea, să știm să-l folosim, frumos, cu sensul lui nobil, și să aducem patos adevărat în trăirile noastre, cel care ne înnobilează, ne face mai buni, mai creativi și mai vii.