Rezultate

12 nov.

a adopta

Verbul a adopta este un neologism care vine din latină (adoptare), pe filieră franceză (adopter) și înseamnă, în primul rând, „a înfia un copil după formele legale; a lua de suflet”. Un alt sens se referă la „a-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc.”, iar ultimul menționat are în vedere domeniul legislativ – „a accepta ceva în urma unui vot”.

Sinonimele menționate de dicționare sunt a înfia, a-și însuși, a alege, a admite, a primi și a îmbrățișa. Antonimele sunt a abandona și a respinge. Lucrurile nu par foarte complicate în dicționare: fără surprize, fără expresii, fără răstălmăciri. Dar, în realitate, nimic nu e simplu când e vorba de adopții. Când e vorba despre copii, totul este chiar foarte, foarte, foarte complicat – din punct de vedere legislativ și sufletesc.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

17 ian.

„A Ballad Of Burdens” de Algernon Charles Swinburne

The burden of fair women. Vain delight,
And love self-slain in some sweet shameful way,
And sorrowful old age that comes by night
As a thief comes that has no heart by day,
And change that finds fair cheeks and leaves them grey,
And weariness that keeps awake for hire,
And grief that says what pleasure used to say;
This is the end of every man’s desire. 		Povara frumuseţii. Joc obscur,
Iubire sinucisă fără rost
Şi vârstă sosind noaptea ca un fur
Ce-n timpul zilei bestie a fost;
Schimbare-a dimineţii în apus,
Urtât ce, treaz, se-aşteaptă-nchiriat
Şi chin spunând ce poftele-au mai spus:
Aşa sfârşesc dorinţele unui bărbat.


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

04 iul.

„Ce te legeni…” (În formă populară) de Mihai Eminescu

– „Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?”
– „De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Veştejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!” 		„Why do you wail, o forest trees,
Forest, without rain or breeze,
Your branches ill at ease?”
„How indeed should I not wail
When the hours of summer fail!
Nights grow longer, days get short,
On my branches few leaves caught,
And the winds with bitter sword
Drive my chorister abroad;
Autumn winds that forest flay,
Winter near, spring far away.
How indeed should I not groan
When my singing birds have flown,
And across the frozen sky
Flocks of swallows hurry by,
And with them my fancies fly
Leaving me alone to sigh;
Hurry on as time in flight
Turning day half into night,
Time that o’er the forest rings
With a fluttering of wings…
And they pass and leave me cold,
Nude and shivering and old;
For my thoughts with them have flown,
And with them my gladness gone!”
Mihai Eminescu traducere de Corneliu M. Popescu

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

07 mart.

„Sonnet XLIII” de Edna Saint Vincent Millay

What lips my lips have kissed, and where, and why,
I have forgotten, and what arms have lain
Under my head till morning; but the rain
Is full of ghosts tonight, that tap and sigh 		Ce buze ale mele sărutară,
şi care braţe m-au cuprins fierbinte,
de ce şi unde, nu-mi aduc aminte.
Dar noaptea-mi bat în geam şi mă-nfioară
Upon the glass and listen for reply,
And in my heart there stirs a quiet pain
For unremembered lads that not again
Will turn to me at midnight with a cry. 		strigoii ce se tânguie pe-afară;
şi doare, doare gândul că-nainte
veneau aci iubiţi să mă alinte,
şi nu mai vin să mă iubească iară.
Thus in the winter stands the lonely tree,
Nor knows what birds have vanished one by one,
Yet knows its boughs more silent than before: 		Cum singur, fără cântători, copacul
se-ntreabă iarna unde-şi duc ei veacul,
cu crengi tot mai tăcute şi înfrânte,
I cannot say what loves have come and gone,
I only know that summer sang in me
A little while, that in me sings no more. 		nici eu nu ştiu pe unde-i fiecine.
Dar ştiu că vara ce-a cântat în mine
o clipă doar, nicicând n-o să mai cânte.
Edna Saint Vincent Millay traducere de Paul Abucean

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

13 feb.

a gerui

Verbul a gerui a fost o mare surpriză pentru mine, pentru că nici nu bănuiam că există. L-am descoperit anul acesta, într-o iarnă cum nu-mi aduc aminte să mai fi trăit vreodată, poate tot aşa rară la noi, ca şi cuvântul despre care vorbesc. Cum lesne se poate bănui, acesta este un derivat al substantivului ger, referindu-se la „a se face, a fi foarte frig, a se lăsa ger”. Dicţionarul Ortografic precizează formele pentru persoana a treia – prezentul geruieşte, imperfectul geruia şi conjunctivul să geruiască. În unele zone ale ţării, se foloseşte cu referire la rufele care pot fi „scoase la ger să se usuce şi să se înălbească”.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
2 comentarii - Comenteaza!     Recomanda!

08 iun.

a călători

Există oameni a căror singură raţiune de a fi este cuprinsă în esenţa verbului a călători. Pentru ei, viaţa seamănă globului terestru, străbătut de drumuri uscate, sau drumuri de apă, sau drumuri de zbor, iar destinul unui om este să umble, să vadă, să cunoască. Verbul are o serie de sinonime care se particularizează printr-o extremă expresivitate: a colinda, a cutreiera, a peregrina, a umbla, a voiaja, a drumui. Aş înclina să cred că frumuseţea lor se naşte din mirarea perpetuă a sufletului uman în faţa umbletului, din nevoia şi plăcerea omului de a se găsi pe drum, de a-şi descoperi esenţa rătăcitoare. A născocit el nume pentru păsările călătoare şi le-a spus „migratoare”; pentru popoarele care n-au tihna aceluiaşi loc, cărora le spune „nomade”; pentru sufletul care nu se poate opri din iubit şi pe care îl cheamă „nestatornic”; pentru toate cele care nu durează şi le plânge că-s „trecătoare”. Timpul, care nu se mai opreşte depănându-şi clipele, îşi are şi el umbletul lui; încet-încet se călătoreşte vara, apoi iarna, şi încet-încet se călătoreşte omul, încetând a mai fi.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

© 2024 blog.ro-en.ro