07 mart.

„Sonnet XLIII” de Edna Saint Vincent Millay

What lips my lips have kissed, and where, and why,
I have forgotten, and what arms have lain
Under my head till morning; but the rain
Is full of ghosts tonight, that tap and sigh
Ce buze ale mele sărutară,
şi care braţe m-au cuprins fierbinte,
de ce şi unde, nu-mi aduc aminte.
Dar noaptea-mi bat în geam şi mă-nfioară
Upon the glass and listen for reply,
And in my heart there stirs a quiet pain
For unremembered lads that not again
Will turn to me at midnight with a cry.
strigoii ce se tânguie pe-afară;
şi doare, doare gândul că-nainte
veneau aci iubiţi să mă alinte,
şi nu mai vin să mă iubească iară.
Thus in the winter stands the lonely tree,
Nor knows what birds have vanished one by one,
Yet knows its boughs more silent than before:
Cum singur, fără cântători, copacul
se-ntreabă iarna unde-şi duc ei veacul,
cu crengi tot mai tăcute şi înfrânte,
I cannot say what loves have come and gone,
I only know that summer sang in me
A little while, that in me sings no more.
nici eu nu ştiu pe unde-i fiecine.
Dar ştiu că vara ce-a cântat în mine
o clipă doar, nicicând n-o să mai cânte.
Edna Saint Vincent Millay traducere de Paul Abucean

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro