Verbul a (se) speria are origine incertă, cea mai probabilă variantă fiind un latinesc derivat din pavor („stare de groază, provocată de imagini terifiante, în timpul somnului”). Primul sens se referă la „a (se) umple de frică, de spaimă”, fiind sinonim cu a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. Valoarea tranzitivă înseamnă „a face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă”, iar prin restrângere de sens, are în vedere acțiunea de „a stârni un animal din culcuș”.

Sunt destul de numeroase expresiile în care apare: se sperie și de umbra lui se spune despre o ființă foarte fricoasă, a-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul înseamnă a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. Tot astfel, a speria lupul cu pielea oii presupune a încerca zadarnic să intimidezi pe cineva. În afară de acestea, termenul are și o conotație pozitivă, folosită mai ales în registrul familiar, similară cu a fi surprins sau a uimi, a ului (prin splendoare, frumusețe, calități), de unde locuțiunea de speriat (ieșit din comun, uimitor; extraordinar).

Continuare »

Verbul a durea vine din latinescul dolere și are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la „a face să simtă o suferință fizică, a produce cuiva o suferință fizică” și având în vedere părți ale corpului, răni sau lovituri. Este echivalent al lui a chinui, a suferi, a ține. Cel de-al doilea sens este unul figurat și înseamnă „a produce cuiva o suferință morală”, fiind sinonim cu a mâhni, a îndurera, a întrista.

Expresiile care se formează cu ajutorul lui sunt extrem de expresive: a atinge pe cineva unde-l doare (a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor; a jigni pe cineva cu sau fără premeditare, a-l ataca unde este vulnerabil), a-l durea inima/sufletul (a-i părea rău, a fi mâhnit), nici capul nu-l doare (nu se sinchisește, puțin îi pasă), a-l durea în spate (a nu-l interesa, a nu-i păsa), a se lega la cap fără să-l doară (a-și crea complicații inutile) etc.

Continuare »

Poate că termenii „bogan”, „firie” şi „checkout chick” sunt uzuali în conversaţie, dar până acum nu au fost introduşi în Australian National Dictionary. Dicţionarul a fost iniţial lansat în 1988 ca să înregistreze originile şi sensurile cuvintelor din engleza australiană şi în pofida faptului că a fost prima oară publicat cu aproape 30 de ani în urmă, nu a mai fost reînnoit substanţial cu o a doua ediţie până în prezent.

Au fost adăugate mai mult de 6.000 de cuvinte şi expresii, inclusiv o sută de termeni din limbile indigene. Expresiile personalităţilor şi termenii din cultura pop sunt, de asemenea, prezenţi, alături de expresii de renume din zona culinară: „battered savs”, „chocolate crackles” şi „fairy bread”.

Continuare »

Verbul a (se) strica este foarte bogat în semnificaţii şi are o mulţime de sinonime. Înseamnă, în sensul său cel mai extins, „a (se) transforma din bun în rău”, fiind echivalent cu a (se) deteriora, a (se) degrada, a (se) defecta. Se foloseşte legat de lucruri care sunt distruse pentru a ajunge la ceva din interiorul lor sau aflat dincolo de ele (de exemplu, ouă, uşi, încuietori etc.) – situaţie în care cel mai utilizat sinonim este a sparge. De asemenea, se poate referi la materii organice – „a se descompune sub acţiunea agenţilor exteriori distructivi”, ori la aer – „a deveni greu respirabil din cauza unor substanţe sau mirosuri neplăcute, nocive”, stabilind sinonimie cu a (se) altera.

Se are în vedere efectul, rezultatul final – distrugerea, uneori subliniind şi intenţia – „a împiedica buna desfăşurare a unei acţiuni, a se pune de-a curmezişul” – sinonim cu a tulbura, a zădărnici. Dincolo de toate, verbul este asociat foarte des cu greşeala – „a pricinui stricăciuni, daune, lipsuri”, ori cu inutilitatea – „a fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situaţie” – sinonim cu a vătăma. Deseori, implică şi vinovăţia – „a greşi, a se face vinovat de ceva”, mai ales atunci când este vorba despre a dăuna unei alte persoane – „a influenţa pe cineva în rău, a corupe”. Se poate strica sănătatea cuiva, starea sufletească sau morală, limba vorbită; se pot strica prietenii, farmece, petreceri, planuri, înţelegeri, legi, vieţi.

Continuare »

Verbul a îngheţa se referă la solidificarea apei sau a corpurilor ce conţin acest lichid, la temperaturi mai joase de zero grade Celsius. Atunci când este vorba despre elemente ale naturii, se pot preface în gheaţă râurile şi lacurile (chiar malurile mărilor), solul, dar şi plantele şi animalele, ceea ce le determină, aproape fără excepţie, moartea, deoarece organismele vii nu se împacă deloc cu acest fenomen meteorologic. Atunci când este intenţionat, însă, procesul de îngheţare este unul benefic şi util; în gastronomie, termenul este folosit pentru a numi răcirea puternică a unui produs care, ţinut în congelator, îşi păstrează pentru mai mult timp proprietăţile.

În altă ordine de idei, ne-am obişnuit să folosim acest verb şi legat de corpul omenesc. Din punct de vedere concret, fizic, verbul se poate referi la pierderea sensibilităţii şi amorţirea din cauza frigului, chiar la degerarea unor părţi ale corpului. Explicaţia aceasta simplistă este însă foarte frumos completată cu o sumă de expresii metaforice, care trimit la pierderea capacităţii de a se mişca ori de a reacţiona – a–i îngheţa cuiva inima / sângele în vine, a îngheţa de groază / de emoţie, ori a-i îngheţa cuiva vorba pe buze. Pot exista cauze diverse, iar efectele au toate de-a face cu răcirea instantanee până în măduva oaselor, pe care fiecare dintre noi o experimentează, pus în faţa unor stimuli imprevizibili şi agresivi.

Continuare »

Unul dintre verbele al căror sens este prin excelenţă tributar mişcării este a dansa. Din punctul meu de vedere, asta e una dintre cele mai pasionale expresii ale spiritului uman, fie că este vorba despre tobele aborigenilor, despre îmbrăţişarea a doi îndragostiţi în singurătate, despre varianta club, sau despre balet. Izvorul tuturor dansurilor pare să fie nevoia spiritului uman de exteriorizare şi de expresivitate.

Prima accepţie a termenului se referă la a executa, după muzică, un dans cu cineva, a invita la dans pe cineva, ori a avea un partener de dans. Există, în funcţie de locul sau mediul în care se desfăşoară dansul, mai multe sinonime parţiale, precum: a juca, a dănţui, a sălta, a sări, a ţopăi. După complexitatea tehnică a dansului, se foloseşte ca explicaţie „a se mişca pe ritm”, „a poseda bine tehnica dansului” sau „a executa un dans după reguli specifice”. Motivul pentru care dansul este o artă rezidă în aceste cuvinte, însă realizările cu adevărat excepţionale presupun nu doar stăpânirea perfectă a tehnicii, ci şi un simţ deosebit al trupului în mişcare, multă creativitate, inspiraţie, chiar geniu. Dansul este definit drept un ansamblu de mişcări ritmice şi variate ale corpului omenesc, executate în acordurile unei melodii şi având caracter religios, de artă sau de divertisment, şi poate fi: ritual, popular, de salon, modern, clasic sau academic.

Continuare »