Verbul a îngheţa se referă la solidificarea apei sau a corpurilor ce conţin acest lichid, la temperaturi mai joase de zero grade Celsius. Atunci când este vorba despre elemente ale naturii, se pot preface în gheaţă râurile şi lacurile (chiar malurile mărilor), solul, dar şi plantele şi animalele, ceea ce le determină, aproape fără excepţie, moartea, deoarece organismele vii nu se împacă deloc cu acest fenomen meteorologic. Atunci când este intenţionat, însă, procesul de îngheţare este unul benefic şi util; în gastronomie, termenul este folosit pentru a numi răcirea puternică a unui produs care, ţinut în congelator, îşi păstrează pentru mai mult timp proprietăţile.

În altă ordine de idei, ne-am obişnuit să folosim acest verb şi legat de corpul omenesc. Din punct de vedere concret, fizic, verbul se poate referi la pierderea sensibilităţii şi amorţirea din cauza frigului, chiar la degerarea unor părţi ale corpului. Explicaţia aceasta simplistă este însă foarte frumos completată cu o sumă de expresii metaforice, care trimit la pierderea capacităţii de a se mişca ori de a reacţiona – a–i îngheţa cuiva inima / sângele în vine, a îngheţa de groază / de emoţie, ori a-i îngheţa cuiva vorba pe buze. Pot exista cauze diverse, iar efectele au toate de-a face cu răcirea instantanee până în măduva oaselor, pe care fiecare dintre noi o experimentează, pus în faţa unor stimuli imprevizibili şi agresivi.

Şi venind vorba despre elemente exterioare, perturbatoare pentru liniştea omului – mai ales a orăşeanului – trebuie să ne întoarcem la îngheţatul nostru cel de toate zilele, care ne îngrozeşte în fiecare iarnă şi ne vlăguieşte speranţele de bine, de soare şi de pantaloni scurţi. Poate pentru că ne-am dezobişnuit de zăpezile de altădată, pe care mi le amintesc bogate şi albe şi bucuroase. Era pe atunci o fericire, dar azi… azi par să ne îngheţe toate alea de la prima brumă de zăpadă: mâinile pe lopeţi şi mături (pe seceri şi ciocane, pe furci şi topoare!!!), picioarele în bocancii trepăduşind în jurul maşinilor din parcări, utilajele de deszăpezire în trafic, traficul şi parcările ele însele, saliva în gură, înjurăturile pe buze, nasurile în batiste, fundurile pe banchete de-atâta vreme petrecută în maşini, ori corpurile înţepenite în poziţiile nefireşti prin autobuze. Şi-apoi… bine că stăm la bloc şi-avem maşini! Ce te faci când stai la ţară, te-ncălzeşti cu lemne şi faci excursii până-n fundul curţii când te lovesc nevoile? Păi ce să te faci?! Nimic – strângi din dinţi, înghiţi în sec şi, cu năduf, te mai lămureşti încă o dată, ca să fie clar: iarna nu-i ca vara!