Verbul a retrăi este un derivat construit cu ajutorul prefixului re- și înseamnă, dacă nu dăm atenție prea multă nuanțelor, „a trăi din nou”, referindu-se la emoții, sentimente, întâmplări etc. Termenul poate avea în vedere trăiri proprii – „a simți intens ceea ce a mai simțit o dată, a avea impresia că trece prin aceeași întâmplări prin care a mai trecut o dată”, dar procesul poate fi provocat și de relatările altora – „a simți intens ceea ce a simțit altcineva, a avea impresia că trece prin aceleași întâmplări prin care a mai trecut și altcineva”.

Mi se pare cu deosebire interesantă această ultimă accepție a termenului… Pentru simplul motiv că, spre deosebire de cealaltă, aici lipsește… trăirea primă. Adică aceasta există, dar nu aparține aceleiași persoane, ceea ce înseamnă (dacă privim mai puțin îngăduitor lucrurile) că nu este o re-trăire în adevăratul sens al cuvântului). Pe de altă parte, tot tehnic privind lucrurile, fiind povestită de altcineva – deci neexperimentată direct, nici trăire propriu-zisă nu se cheamă a fi… Detaliile ne cam încurcă, s-ar spune…

Continuare »

Verbul a admira are, în general, o singură semnificaţie principală, conotaţiile diferenţiindu-se în funcţie de sentimentele care generează această admiraţie. Termenul vine din latinescul admirari, pe filieră franceză – admirer şi se referă, prin urmare, la „a privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc.”

Celelalte sentimente asociate, în dicţionare, cu admiraţia sunt plăcerea şi bucuria, mirarea şi uimirea. Cele admirate pot fi lucruri frumoase sau rare, peisaje ori elemente ale naturii, oameni sau trăsături ale caracterului lor – deseori, verbul stabilind sinonimie cu a preţui. Dintre antonime, se menţionează a detesta, a dispreţui, a nesocoti.

Continuare »

Verbul a (se) ajuta are doar trei sensuri înrudite, care au legătură cu substantivul din aceeaşi familie lexicală, dar şi câteva expresii în care acesta îşi găseşte utilizarea. Înseamnă, mai întâi de toate „a(-şi) da sprijin, a susţine printr-un ajutor”, în timp ce varianta reflexivă se referă la „a se servi de cineva sau de ceva ca ajutor, a face uz” sau „a face concomitent schimb de ajutor (cu cineva)”. Varianta intranzitivă are sensul de „a fi de folos”, sinonim cu a folosi, a servi, a sluji.

Alte sinonime sunt a (se) ajutora, a (se) ocroti, a (se) proteja, a (se) sprijini, a (se) susţine, rar a (se) protegui, familiar a (se) propti, dar şi a asista, a milui, a susţine, a prii, a favoriza. Antonimele menţionate de dicţionar par puţin numeroase, două dintre exemple fiind a împiedica şi a încurca. Aşa cum spuneam, există o serie de expresii cu acest verb, printre cele mai des folosite remarcându-se a(-l) ajuta (pe cineva) puterea/capul/mintea, care înseamnă „a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru”.

Continuare »

Verbul a (se) odihni face parte dintre cele frumoase, de vacanţă, pe care le iubim. Desigur, se poate referi şi la perioade mai scurte de timp, dar nu intru acum în detalii. Explicaţia de bază precizează „a întrerupe temporar o activitate pentru a-și recâștiga energia, pentru a se reface”, însă termenul poate descrie şi starea propriu-zisă, aceea de „a se afla, a fi în repaus, a se repauza”. Scopul este acelaşi, de restabilire a forţelor fizice sau intelectuale, prin absenţa unei activităţi pe care o numim, în general, muncă.

În anumite circumstanţe, verbul are în vedere acţiunea unei alte persoane, care ar avea puterea şi capacitatea de „a lăsa să stea la odihnă, a pune la repaus, a da ori a oferi cuiva oferi odihnă”, însemnând, printr-o extindere de sens interesantă, „a adăposti, a găzdui”. Două expresii frumoase mi-au atras atenţia: pe odihnit(e) – adică „după un interval de odihnă, fără oboseală, fără zor, comod, ori în linişte, în tihnă” şi a odihni bucatele/mâncarea – „a se odihni după prânz, a-şi face siesta”.

Continuare »

Verbul de astăzi este unul pe care foarte mulţi dintre noi îl consideră extrem de neplăcut şi preferă să-l ignore cea mai mare parte a vremii, pentru că a muri înseamnă „a înceta de a mai trăi”, „a se stinge din viaţă”. Moştenit din latinescul moriri, cuvântul stabileşte sinonimie cu surprinzător de mulţi termeni din diferite registre stilistice; cele mai comune echivalente sunt a deceda, a dispărea, a se duce, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfârşi, a se stinge, a sucomba; mai rar folosite sunt cele cu tentă livrescă – a expia, a repauza; din sfera celor învechite putem aminti pe a se săvârşi, a se pristăvi, a se proslăvi, a se petrece, iar din câmpul celor ireverenţioase cu tentă argotică a crăpa, a plesni, a se sparge, a se curăţa, a o mierli. De asemenea, în afară de oameni, se poate referi şi la plante (cu sensul de a se usca, a se veşteji), la diverse forme de emisie energetică, luminoasă, sonoră (făcând referire la „a înceta de a mai fi perceput cu organele de simţ, a se pierde treptat”, a se stinge, a se epuiza, a se extenua), la sentimente şi credinţe (poate muri iubirea sau speranţa), la forme de civilizaţie ori limbi („a înceta de a mai exista, printr-o evoluţie lentă, a ajunge în declin, a apune”).

Continuare »

Atunci când susţin cu tărie că dragostea este cea mai puternică forţă a universului, nu mă refer exclusiv la dragostea dintre un bărbat şi o femeie. Din câte am observat, şi dragostea pentru bani poate avea acelaşi rol pentru unii dintre noi; nu pentru mine, deci n-o să insist pe tema asta.

Mă voi opri, legat de motoare care mişcă lumea, la un verb care în viaţa mea înseamnă foarte mult: a împrieteni. Ce mi s-a părut interesant de la bun început, a fost lipsa de ambiguitate a acestui cuvânt: marchează, simplu, a deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. Frumos e faptul că are trei direcţii de manifestare: eu pot să mă împrietenesc cu tine, tu poţi să te împrieteneşti cu mine, dar se foloseste acelaşi cuvânt şi dacă altcineva ne împrieteneşte pe unul cu celălalt (adică face să ne împrietenim). Iarăşi interesant este faptul că există grade diferite ale acestui sentiment, de la amiciţie până la dragoste, dar pentru toate este folosită aceeaşi vocabulă, care presupune stabilirea unor relaţii bazate pe afecţiune deosebită, încredere şi stimă reciprocă, pe idei şi pe principii comune (în fine, uneori dragostea n-are-a face cu principiile, dar sunt bune când sunt).

Continuare »