Verbul a (se) ajuta are doar trei sensuri înrudite, care au legătură cu substantivul din aceeaşi familie lexicală, dar şi câteva expresii în care acesta îşi găseşte utilizarea. Înseamnă, mai întâi de toate „a(-şi) da sprijin, a susţine printr-un ajutor”, în timp ce varianta reflexivă se referă la „a se servi de cineva sau de ceva ca ajutor, a face uz” sau „a face concomitent schimb de ajutor (cu cineva)”. Varianta intranzitivă are sensul de „a fi de folos”, sinonim cu a folosi, a servi, a sluji.

Alte sinonime sunt a (se) ajutora, a (se) ocroti, a (se) proteja, a (se) sprijini, a (se) susţine, rar a (se) protegui, familiar a (se) propti, dar şi a asista, a milui, a susţine, a prii, a favoriza. Antonimele menţionate de dicţionar par puţin numeroase, două dintre exemple fiind a împiedica şi a încurca. Aşa cum spuneam, există o serie de expresii cu acest verb, printre cele mai des folosite remarcându-se a(-l) ajuta (pe cineva) puterea/capul/mintea, care înseamnă „a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru”.

De asemenea, structura Doamne-ajută are numeroase utilizări, putând fi atât formulă de invocare a divinităţii folosită la începutul unei acţiuni, fie, prin substantivizare, denumind o situaţie favorabilă în evoluţia unei acţiuni, în starea cuiva, ori spor, mers bun al treburilor. Folosit în registrul ironic, acest substantiv înseamnă „lovitură, bătaie”, iar cu valoare de locuţiune adjectivală, „mai de Doamne-ajută” este echivalent cu „mai de seamă, mai bun, de oarecare valoare”.

Verbul acesta este, probabil, una dintre cele mai frumoase vorbe ale omului, pentru că aduce cu sine o serie de conotaţii pozitive, subliniind o sumă de calităţi pe care le considerăm, în genere, asociate umanităţii – în sensul profund al cuvântului. Desigur, altruismul cel mai lăudabil apare în bunătatea faţă de străini, faţă de cei cu care nu avem nicio legătură, de la care nu avem cum primi mulţumiri şi recunoştinţă. Câteodată însă nu e nevoie să ne ducem atât de departe. Întotdeauna se găseşte cineva apropiat care ar putea avea nevoie de ajutor.

N-o să enumăr acum toate modurile în care poţi să-i ajuţi pe oamenii tăi dragi… Vreau doar să spun că, din punctul meu de vedere, nu există revelaţie mai puternică decât momentul în care îţi ajuţi părinţii pentru prima dată. Aşa cum, până atunci, te ajutaseră ei, de atâtea ori. Fie că îi cerţi să le vină mintea la cap după vreo trăsnaie aproape copilărească; fie că îi sfătuieşti cum trebuie să facă, pentru că s-au schimbat vremurile şi ei s-au pierdut cumva în iţele timpului; fie că le împrumuţi primii bani, pe care „nu se poate, nu se poate, trebuie să ţi-i dăm înapoi”. Este momentul în care, dincolo de toate, te uiţi în oglindă şi zici: „Gata! M-am făcut mare!”