31 dec.

a (se) sfinţi

Verbul a (se) sfinți are o istorie bogată în limbă, poate pentru că vine din slava veche – sventiti. Se folosește, evident, în concepție religioasă creștină și are mai multe accepții: „a trece pe cineva în rândul sfinților” (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit), „a efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru”, adică „a trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni”, dar și „a hirotonisi un preot”.

Înseamnă, de asemenea, și „a trata cu dragoste și admirație exagerată”. Termenul are o utilizare reflexivă regională, care apare în Muntenia, mai ales în construcții negative, explicată prin „a-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele”, adică „a face ce vrea”. Sensul religios pierdut se folosește în expresii de tipul „omul cinstește locul” care arată că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul în care acesta se găsește.

Continuare »

25 iun.

a (se) hotărî

Verbul a (se) hotărî este un derivat al substantivului hotar – ceea ce mi se pare foarte interesant, pentru că (într-un fel ciudat) nu văzusem legătura de sens dintre cele două cuvinte, până când nu mi-a scos-o la iveală dicționarul… Poate pentru că această accepție a termenului este deja învechită – „a stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar” sau „a se mărgini cu…, a fi vecin cu cineva”.

Sensurile mai des utilizate astăzi par a fi pierdut relația cu termenul de bază sau, în cel mai bun caz, aceasta a devenit metaforică. Înseamnă, în primul rând, „a alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre, a stabili cu fermitate”, idee completată cu o valoare tranzitivă folosită rar și construită cu dativul „a porunci cuiva să facă ceva”. Verbul se mai poate referi la „a fixa o dată sau un termen” sau la „a meni pe cineva pentru ceva”.

Sinonimele sunt numeroase și variate, în funcție de context: a alege, a circumscrie, a comanda, a condamna, a convinge, a (se) decide, a delimita, a demarca, a destina, a determina, a dispune, a fixa, a hărăzi, a hotărnici, a institui, a întocmi, a învecina, a limita, a marca, a mărgini, a meni, a orândui, a ordona, a osândi, a pecetlui, a pedepsi, a porunci, a preciza, a predestina, a preursi, a pronunța, a stabili, a statornici.

Continuare »

18 iul.

a (se) decide

Verbul a (se) decide este moștenire latinească (decidere), ajunsă la noi pe filieră franceză (décider) și înseamnă, în primul rând, „a lua o hotărâre, a se fixa în urma unei decizii” (atunci când este intranzitiv și reflexiv). Când acceptă complement direct (a decide ceva sau pe cineva), înseamnă „a da o decizie; a soluționa în mod definitiv”, dar și „a determina pe cineva să facă ceva”.

Sinonimele sunt extrem de numeroase, putându-se folosi, în funcție de context, verbe precum a (se) alege, a comanda, a convinge, a determina, a dispune, a face, a (se) hotărî, a îndupleca, a opta, a ordona, a orândui (popular), a pecetlui (figurat), a porunci, a se pronunța, a soroci (popular), a stabili, a statornici.

Continuare »

17 aug.

a ordona

Verbul a ordona vine din franceză (ordonner) și are două sensuri principale. De fapt, privind lucrurile dintr-un punct de vedere foarte tehnic, DOOM le așază în articole diferite (ca pe doi termeni diferiți), întrucât ele au și forme diverse în paradigmă. Deosebirile vin, probabil, din faptul că unul dintre sensuri pleacă de la substantivul ordin, iar celălalt de la ordine.

Prima semnificație se referă la „a da un ordin, a cere în mod autoritar (și oficial) printr-un ordin”, verbul fiind urmat, de obicei, de o propoziție completivă construită cu ajutorul conjunctivului. Sinonimele pe care termenul le are pentru aceste situații pot fi: a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a impune, a porunci, a pretinde, a rândui, a soroci, a stabili, a statornici.

Cel de-al doilea sens are în vedere acțiunea de „a pune într-o anumită ordine, a grupa într-un anumit fel”, stabilind sinonimie cu a alinia, a aranja, a așeza, a clasa, a orândui, a organiza, a rândui. Un derivat special al acestei semnificații se folosește în matematică – „a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi”.

Continuare »

24 mart.

a (se) statornici

Verbul a (se) statornici are două semnificaţii fundamentale, în funcţie de cele două valori cu care poate fi folosit. Sensul reflexiv se referă la „a (se) aşeza, a (se) stabili într-un loc, pe timp mai îndelungat sau permanent”. Sinonimele sunt numeroase şi mai precise, în funcţie de context – a consolida, a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a încheia, a înfiinţa, a întări, a întemeia, a organiza.

Celălalt sens, care este tranzitiv, înseamnă „a fixa, a stabili ceva, a face să între în acţiune”, fiind echivalent cu a consfinţi, a decide, a determina, a hotărî, a institui, a orândui, a permanentiza, a preciza, a stabili. Sinonimele sunt mai des folosite, pentru că termenul este vechi (format din statornic, derivat al lui stat după modelul lui datornic, spun dicţionarele). Are, prin urmare, conotaţii arhaice şi pare nepotrivit în cele mai mult dintre situaţii.

Continuare »

03 mart.

a (se) permanentiza

Verbul a (se) permanentiza este un neologism care s-a format de la adjectivul permanent, cu sufixul –iza. Nu e greu de presupus ce semnificaţie are, tocmai datorită înrudirii dintre cei doi termeni. În funcţie de valoarea reflexivă sau tranzitivă, verbul înseamnă „a deveni sau a face să devină permanent, durabil; a menţine neschimbat în timp”, stabilind, prin urmare, sinonimie cu unul dintre sensurile verbului a (se) statornici.

A venit primăvara! Ştiu că n-aţi observat, pentru că afară par să se fi permanentizat umbra, ploaia şi răceala. Cer coborât apăsător prea aproape de pământ, oameni gri şi-ngreunaţi de-atâta umezeală, soare filtrat prin tristeţi care nu mai au nimic abstract în ele, sunt aproape materiale. O dezolare atât de deasă, de-ţi vine s-o tai cu cuţitul. Mă întrebam ieri dac-or fi şi oameni fericiţi pe vremea asta… sigur că sunt, dar ce obositor o fi să fii fericit în ciuda universului tot!

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro