Verbul a (se) sfinți are o istorie bogată în limbă, poate pentru că vine din slava veche – sventiti. Se folosește, evident, în concepție religioasă creștină și are mai multe accepții: „a trece pe cineva în rândul sfinților” (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit), „a efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru”, adică „a trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni”, dar și „a hirotonisi un preot”.

Înseamnă, de asemenea, și „a trata cu dragoste și admirație exagerată”. Termenul are o utilizare reflexivă regională, care apare în Muntenia, mai ales în construcții negative, explicată prin „a-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele”, adică „a face ce vrea”. Sensul religios pierdut se folosește în expresii de tipul „omul cinstește locul” care arată că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul în care acesta se găsește.

Verbul poate, de asemena, înlocui pe a asfinți, deși acest sens nu are nicio legătură cu celelalte. Dintre sinonime, dicționarele stabilesc pe a ameți, a apune, a canoniza, a chercheli, a cinsti, a coborî, a consacra, a consfinți, a dispărea, a diviniza, a fixa, a hirotoni, a hirotonisi, a idealiza, a îmbălsăma, a îmbăta, a înmiresma, a parfuma, a pieri, a pleca, a popi, a potrebi (sfintele daruri), a preoți, a respecta, a sacraliza, a sanctifica, a slăvi, a stabili, a statornici, a târnosi (o biserică), a turmenta, a venera.

Zilele astea, pentru că părinții mei au venit în vizită, m-am hotărât să le fac o surpriză – mai ales mamei: am rugat un preot să facă o sfeștanie pentru sfințirea casei celei noi. Mă rog, nu mai e ea chiar nouă, iar eu nu țin neapărat la ritualurile astea, dar ai mei s-au bucurat foarte mult! Și a meritat. Până la urmă, nicio binecuvântare din lumea asta nu strică, mai ales când vine de la părinți ori de la preot.