Verbul a (se) permanentiza este un neologism care s-a format de la adjectivul permanent, cu sufixul –iza. Nu e greu de presupus ce semnificaţie are, tocmai datorită înrudirii dintre cei doi termeni. În funcţie de valoarea reflexivă sau tranzitivă, verbul înseamnă „a deveni sau a face să devină permanent, durabil; a menţine neschimbat în timp”, stabilind, prin urmare, sinonimie cu unul dintre sensurile verbului a (se) statornici.

A venit primăvara! Ştiu că n-aţi observat, pentru că afară par să se fi permanentizat umbra, ploaia şi răceala. Cer coborât apăsător prea aproape de pământ, oameni gri şi-ngreunaţi de-atâta umezeală, soare filtrat prin tristeţi care nu mai au nimic abstract în ele, sunt aproape materiale. O dezolare atât de deasă, de-ţi vine s-o tai cu cuţitul. Mă întrebam ieri dac-or fi şi oameni fericiţi pe vremea asta… sigur că sunt, dar ce obositor o fi să fii fericit în ciuda universului tot!

Casa îmi este plină de flori, ca nişte miracole ale culorii, dar dincolo de ferestre strigă cenuşiul… Geamurile dinspre stradă sunt toate lăcrimate şi abia reuşesc, cu chiu, cu vai, să estompeze fâşâitul enervant al roţilor pe umedul şoselei ce-i dincolo de sticlă. Picură întruna de sus şi mi-e dor de soareeeeee… parcă mai rău decât îmi era în plinul gerului de astă-iarnă. Ca atunci când ţi-e dor de omul pe care îl iubeşti, mai tare când îl ştii în apropiere, decât atunci când e departe şi imposibil de atins.

Dar ştiu că o să vină. Trebuie doar să mă înarmez cu răbdare şi să-mi stăpânesc teama de rece… frigul va trece curând. Florăriile din oraş sunt vesele ca bâlciurile colorate, femei străine povestesc în tramvai despre grădinile lor miraculoase în care au ieşit ghioceii şi au îmbobocit lalelele, iar la mână îmi atârnă ştrengăreşte un fir alb-roş de mărţişor. Sunt toate semne de bun augur, aşa că stau cu nasul lipit de geam şi aştept. Să treacă. Umbra şi ploaia şi răceala care par să se fi permanentizat. Afară şi-n mine. În tine nu?