Verbul a (se) sfinți are o istorie bogată în limbă, poate pentru că vine din slava veche – sventiti. Se folosește, evident, în concepție religioasă creștină și are mai multe accepții: „a trece pe cineva în rândul sfinților” (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit), „a efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru”, adică „a trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni”, dar și „a hirotonisi un preot”.

Înseamnă, de asemenea, și „a trata cu dragoste și admirație exagerată”. Termenul are o utilizare reflexivă regională, care apare în Muntenia, mai ales în construcții negative, explicată prin „a-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele”, adică „a face ce vrea”. Sensul religios pierdut se folosește în expresii de tipul „omul cinstește locul” care arată că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul în care acesta se găsește.

Continuare »

Verbul a (se) volatiliza vine din franceză (volatiliser) și se folosește, cu sens propriu, despre lichidele volatile, însemnând „a se evapora repede (la temperatura obișnuită)”, echivalent al lui a se vaporiza. Sensul figurat se referă la „a se face nevăzut, a dispărea complet, fără urmă”, sinonim cu a pieri. Se pare că termenul mai are o accepție, care funcționează în registrul familiar, egală cu a șterpeli, a subtiliza, a fura.

Mi se pare interesant faptul că unele explicații pleacă de la adjectivul corespunzător, deci verbul poate fi lămurit și prin „a deveni volatil”. Expresia are însă sensuri care mie îmi par semnificativ diferite atunci când se folosește la propriu și la figurat. Adică una e „lichidul a devenit volatil” – prin urmare va dispărea, și alta e „situația a devenit volatilă” – deci poate degenera oricând.

Continuare »

Verbul a trece mi-a dat mare bătaie de cap, pentru că are extrem de multe sensuri, prea multe pentru un singur articol. Am fost, prin urmare, nevoită să mă opresc la sensul care m-a determinat să încep cercetările – cel legat de timp. Pentru că (nu-i așa?), la trecerea dintre ani, acestea sunt gândurile asupra cărora ne oprim, înainte de orice.

Când este folosit cu această accepție, verbul are valoare intranzitivă și se folosește, despre unități de timp, cu sensul de a se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). Există expresii precum mai trece ce mai trece (după o bucată de vreme, după un timp nu prea lung) sau nu e timpul trecut (nu e prea târziu, mai e timp).

Termenul se poate referi și la suferințe, necazuri, boli etc. urmărind, prin semnificație, raportul acestora cu timpul – „a înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze”, fiind echivalent cu a se estompa, a dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). Este interesant felul în care vindecarea este asociată, în mod natural, cu trecerea timpului…

Continuare »

Verbul a (se) săvârşi face parte dintre acelea care mie mi se par tare frumos sunătoare. Primul lui sens, cel actual, se lămureşte prin sinonimia cu a face, a înfăptui, a îndeplini – adică „a face să aibă loc, a transforma în fapt”, având uneori şi conotaţie negativă, echivalentă cu a comite. Celelalte două sensuri ale termenului sunt considerate învechite şi regionale, însemnând – pe de o parte – „a duce ceva la bun sfârşit, a termina cu bine”, iar atunci când are valoare reflexivă chiar a muri.

Mulţimea de verbe echivalente regăsite în dicţionarele de sinonime m-a luat complet pe nepregătite; sunt multe şi extrem de variate, referindu-se la tot felul de sfârşituri şi la tot soiul de situaţii. Le înşir aici, fără a le diferenţia după semnificaţie şi înrudiri: a alcătui, a asasina, a celebra, a comite, a compune, a constitui, a deceda, a dispărea, a (se) duce, a executa, a forma, a isprăvi, a încheia, a muri, a oficia, a omorî, a pieri, a prăpădi, a realiza, a răposa, a sfârşi, a (se) stinge, a sucomba, a suprima, a termina, a ucide…

Continuare »

Verbul a eclipsa înseamnă, în sensul său propriu (şi cel mai des folosit, de altfel), „a întuneca total sau parţial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină, sau între el şi Soare”, fiind folosit în astronomie. Pornind de la imaginea unui corp pus în eclipsă, sensul figurat se referă la „a pune în umbră, a face să pălească”, fiind sinonim cu verbe precum a întuneca, a umbri.

Una dintre cele mai des întâlnite întrebuinţări are în vedere competiţiile între oameni, explicându-se prin „a depăşi prin merite sau prin valoare”, sinonim cu a întrece, a depăşi, a covârşi. De asemenea, trebuie amintită nuanţa reflexivă, folosită în registrul familiar, însemnând „a se face nevăzut, a pleca pe furiş, a înceta să mai fie în câmpul vizual”, stabilind sinonimie cu a dispărea, a pieri.

Continuare »

Verbul a (se) muta înseamnă, în primul rând, „a se mişca din locul în care se găseşte şi a se aşeza în alt loc” ori „a se întoarce, a schimba poziţia”. În afară de simpla deplasare, termenul se mai poate referi la schimbări importante din viaţa omului, fie „a (se) transfera dintr-un serviciu în altul, a primi numire în alt loc”, fie „a (se) strămuta, a se stabili (cu locuinţa, cu traiul) în alt loc, a-şi schimba domiciliul” ori „a schimba destinaţia”. Unul dintre cele mai utilizate sensuri are în vedere jocul de şah, însemnând „a modifica poziţia unei piese”.

Expresiile nu sunt prea numeroase, cea mai plastică referindu-se la „a-i muta cuiva fălcile sau căpriorii”, adică „a-i trage o palmă cu putere, a lovi peste obraz”. În plus, se pare că termenul avea un înţeles popular mai vechi, care era echivalent cu a înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva), cu a modifica (direcţia, cursul) şi chiar cu a transforma. De aici, s-a ajuns la expresia „a-şi muta gândul”, cu sensul de „a-şi schimba părerea, intenţiile”, deci a se răzgândi, chiar a renunţa.

Continuare »