Verbul a (se) sfinți are o istorie bogată în limbă, poate pentru că vine din slava veche – sventiti. Se folosește, evident, în concepție religioasă creștină și are mai multe accepții: „a trece pe cineva în rândul sfinților” (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit), „a efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru”, adică „a trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni”, dar și „a hirotonisi un preot”.

Înseamnă, de asemenea, și „a trata cu dragoste și admirație exagerată”. Termenul are o utilizare reflexivă regională, care apare în Muntenia, mai ales în construcții negative, explicată prin „a-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele”, adică „a face ce vrea”. Sensul religios pierdut se folosește în expresii de tipul „omul cinstește locul” care arată că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul în care acesta se găsește.

Continuare »

Verbul a trece mi-a dat mare bătaie de cap, pentru că are extrem de multe sensuri, prea multe pentru un singur articol. Am fost, prin urmare, nevoită să mă opresc la sensul care m-a determinat să încep cercetările – cel legat de timp. Pentru că (nu-i așa?), la trecerea dintre ani, acestea sunt gândurile asupra cărora ne oprim, înainte de orice.

Când este folosit cu această accepție, verbul are valoare intranzitivă și se folosește, despre unități de timp, cu sensul de a se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). Există expresii precum mai trece ce mai trece (după o bucată de vreme, după un timp nu prea lung) sau nu e timpul trecut (nu e prea târziu, mai e timp).

Termenul se poate referi și la suferințe, necazuri, boli etc. urmărind, prin semnificație, raportul acestora cu timpul – „a înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze”, fiind echivalent cu a se estompa, a dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). Este interesant felul în care vindecarea este asociată, în mod natural, cu trecerea timpului…

Continuare »

Verbul a (se) potoli are două sensuri de bază, primul dintre acestea referindu-se la fenomene ale naturii – „a pierde sau a face să-şi piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.”, situaţie în care este sinonim cu a (se) alina, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblânzi, a (se) linişti, a (se) ogoi, a ostoi, a (se) tempera. Termenul poate avea în vedere şi sensul „a înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acţiune în desfăşurare”, fiind sinonim cu a (se) încheia, a (se) sfârşi, a (se) termina.

Varianta reflexivă a verbului se foloseşte despre foc sau o materie – „a arde mocnit”. De asemenea, se poate referi la persoane şi manifestările lor, având în vedere sensul de „a ajunge la o stare de linişte, a(-şi) recăpăta calmul”, echivalent cu a (se) astâmpăra, a (se) cuminţi, a (se) stăpâni. Sunt, pe lângă acestea, şi alte sinonime des folosite: a amuţi, a atenua, a compensa, a despăgubi, a dispărea, a înceta, a (se) modera, a muţi, a răsplăti, a reduce, a (se) reţine, a stăpâni, a stăvili, a (se) stinge.

Continuare »

Verbul a (se) săvârşi face parte dintre acelea care mie mi se par tare frumos sunătoare. Primul lui sens, cel actual, se lămureşte prin sinonimia cu a face, a înfăptui, a îndeplini – adică „a face să aibă loc, a transforma în fapt”, având uneori şi conotaţie negativă, echivalentă cu a comite. Celelalte două sensuri ale termenului sunt considerate învechite şi regionale, însemnând – pe de o parte – „a duce ceva la bun sfârşit, a termina cu bine”, iar atunci când are valoare reflexivă chiar a muri.

Mulţimea de verbe echivalente regăsite în dicţionarele de sinonime m-a luat complet pe nepregătite; sunt multe şi extrem de variate, referindu-se la tot felul de sfârşituri şi la tot soiul de situaţii. Le înşir aici, fără a le diferenţia după semnificaţie şi înrudiri: a alcătui, a asasina, a celebra, a comite, a compune, a constitui, a deceda, a dispărea, a (se) duce, a executa, a forma, a isprăvi, a încheia, a muri, a oficia, a omorî, a pieri, a prăpădi, a realiza, a răposa, a sfârşi, a (se) stinge, a sucomba, a suprima, a termina, a ucide…

Continuare »

Verbul a se duce are cu totul alte valenţe decât corespondentul său tranzitiv. Înseamnă, mai întâi, „a merge, a se deplasa, a pleca undeva sau către cineva”. Nu presupune întotdeauna stabilirea unei ţinte precise, a unei finalităţi, putând fi sinonim cu a colinda, a cutreiera, ori referindu-se la „a pluti pe apă sau a zbura în aer”, la voia întâmplării. De asemenea, unul dintre sensurile sale nu are în vedere elemente concrete, ci se foloseşte cu privire la timp, veşti, zvonuri, gânduri, stabilind sinonimie cu a trece, a se răspândi, a se împrăştia. Semnificaţia figurată are sinonime variate, de la a dispărea, a se stinge, până la a se sfârşi, a muri.

Foarte numeroase şi sugestive sunt expresiile în componenţa cărora intră acest verb. Astfel, se poate transmite dorinţa, ardoarea ori nerăbdarea de a ajunge undeva – a se duce drept / într-un suflet / glonţ / puşcă / întins, ori distanţa mare care se parcurge – a se tot duce. În altă ordine de idei, se poate referi la măritiş – a se duce după cineva, ori la distrugere, la prăbuşire – a se duce de râpă / pe copcă / pe gârlă / pe apa sâmbetei. Poate exprima neîncrederea – du-te-ncolo!, agitaţia – du-te-vino, ocara – du-te dracului!. În mod special, structura ducă-se pe pustii! poate denumi epilepsia sau e un eufemism pentru a denumi diavolul (aghiuţă, necuratul).

Continuare »

Verbul a eclipsa înseamnă, în sensul său propriu (şi cel mai des folosit, de altfel), „a întuneca total sau parţial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină, sau între el şi Soare”, fiind folosit în astronomie. Pornind de la imaginea unui corp pus în eclipsă, sensul figurat se referă la „a pune în umbră, a face să pălească”, fiind sinonim cu verbe precum a întuneca, a umbri.

Una dintre cele mai des întâlnite întrebuinţări are în vedere competiţiile între oameni, explicându-se prin „a depăşi prin merite sau prin valoare”, sinonim cu a întrece, a depăşi, a covârşi. De asemenea, trebuie amintită nuanţa reflexivă, folosită în registrul familiar, însemnând „a se face nevăzut, a pleca pe furiş, a înceta să mai fie în câmpul vizual”, stabilind sinonimie cu a dispărea, a pieri.

Continuare »