Verbul a cheltui vine din maghiară – költeni și are două sensuri principale. Primul se referă la „a da o sumă de bani pentru a cumpăra sau a plăti ceva, pentru a ajuta pe cineva etc.” și poate fi folosit și cu valoare peiorativă – „a risipi, a irosi banii pe ceva, cu cineva etc.”. Cel de-al doilea are o accepție mai generală (și figurată) – „a consuma, a folosi energie, timp etc.”, pentru că – nu-i așa? – banul nu e singura valoare pe care o apreciem.

Există situații în care verbul stabilește sinonimii puțin în afara acestor două utilizări de bază, referindu-se la situații ce implică obligativitatea, necesitatea, nu în mod obligatoriu cheltuiala fără temei: a cumpăra, a plăti, a consuma, a petrece (timpul, viața), a întrebuința, a folosi, a desface, a plasa, a vinde. Nuanța reflexivă este un franțuzism utilizat despre oameni – „a-și consuma, a-și risipi forțele intelectuale sau fizice”.

Dintre verbele echivalente mai… plastice (ori expresive), putem aminti: a arunca, a azvârli, a împrăștia, a prăpădi, a zvârli, livrescul a prodiga, precum și o serie de regionalisme și arhaisme – a prăda, a mătrăși, a părădui, a spesa, a rășchira, a afierosi, dar și pe cele figurate – a înghiți, a mânca, a păpa, a toca (care subliniază lăcomia). Antonimele sunt, în mod evident, a economisi și a strânge.

Continuare »

Verbul a (se) găti are mai mult sensuri, care mie mi se par extrem de diferite. Termenul pare a fi un derivat al lui „gata”, conform albanezului gatit. Primul dintre acestea se referă la „a (se) îmbrăca frumos; a face să devină (mai) frumos, adaugând elemente decorative”.

Extrem de expresive mi se pare sinonimele, mai ales regionalismele și arhaismele echivalente: a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) împodobi, a înfrumuseța, a orna, a ornamenta, a pavoaza, a (se) dichisi, a (se) spilcui, a (se) sclivisi, a (se) drege, a (se) moța, a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, a (se) câștiga, a (se) pădăi, a (se) puțui, a (se) puțului, a (se) schili, a (se) stoli, a (se) stolisi.

Continuare »

Verbul a tânji vine din slava veche (tonziti) și este intrazitiv (după cineva sau după ceva) și are surprinzător (cel puțin din punctul meu de vedere) de multe sensuri. Mai întâi, pleacă de la o problemă medicală – „a se afla într-o stare de slăbiciune fizică, a fi bolnăvicios, a avea o boală neidentificată (fără a cădea la pat)”, fiind echivalent cu a lâncezi și cu a zăcea.

Ca o consecință firească, se poate folosi despre plante – iar, prin extindere de sens, poate face referire și la locul unde cresc acestea. În această situație, stabilește sinonimie cu termeni precum a se îngălbeni, a se veșteji, a se ofili, a se păli, a se trece, a se usca, dar are și un sens figurat, sintetizat de verbul a stagna.

Continuare »

Verbul a (se) istovi are în vedere o stare, asociată cu „a (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a pierde toată forța și energia, ajungând într-o stare de slăbiciune totală”. Atunci când se folosește despre bunuri materiale, termenul înseamnă „a (se) termina prin folosire, a fi folosit până nu mai rămâne nimic”.

Este un derivat al preafrumosului substantiv istov – care în limba de origine însemna „adevărat”, iar acum, la noi, este echivalent al lui „sfârșit, capăt”, parcă într-o frumoasă sugestie că numai finalurile reflectă esența veritabilă a tuturor lucrurilor. În aceeași cheie, sinonimele cel mai des folosite, sunt a consuma, a epuiza, a extenua, a isprăvi, a încheia, a sfârși, a termina.

Continuare »

Verbul a (se) chinui are doar două sensuri fundamentale, dar surprinzător de multe sinonime, ce au însă în vedere grade diferite de intensitate. Înseamnă, în primul rând, „a produce sau a îndura suferinţe fizice sau morale intense, a (se) supune unui chin”, pornind de la semnificaţia substantivului al cărui derivat este (cu sufixul -ui).

Pe de altă parte, forma reflexivă se poate referi şi la „a face, a depune eforturi susţinute pentru a realiza ceva, a se strădui din răsputeri”. Dar oricare i-ar fi sensul, verbul acceptă acum, conform noului DOOM, două forme pentru indicativ prezent (eu chinuiesc/chinui) şi pentru conjunctiv (el să chinuiască/chinuie).

Continuare »

Verbul a (se) încinge se referă în primul rând la foc, subliniind faze diferite ale procesului, atât începutul – „a se aprinde bine, a începe să ardă cu intensitate”, cât şi paroxismul – „a arde cu flacără mare”. Pe de altă parte, cuvântul se poate referi la anumite produse (fân, cereale, făină etc.) ce îşi pierd proprietăţile iniţiale (din cauza umezelii, a îngrămădirii etc.) şi încep să se altereze prin fermentare, căpătând gust neplăcut, moment în care sinominele devin a se strica, a se aprinde, sau mai rar întâlnitele a se izgorî, a se scoace.

Metaforic vorbind, termenul sugerează atitudini umane – „a căpăta tot mai mult suflet”, sinonim cu a (se) încălzi, a (se) însufleţi, a (se) anima, a (se) antrena, a (se) entuziasma, a (se) electriza, a (se) ambala, a (se) aprinde, a (se) înflăcăra, a (se) înfierbânta. De asemenea, subliniază intensitatea sentimentelor, a pasiunilor – „a se manifesta puternic”, sinonim cu a cuprinde, a copleşi, a consuma, a mistui, ori ilustrează forţa unei discuţii, confruntări, lupte – „a deveni mai intens”, deci a (se) înteţi, a (se) întări, a (se) intensifica, a (se) înfoca.

Continuare »