Verbul a poetiza se referă, în primul rând, la „a da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic”. Are două tipuri de sinonime, cele care se referă la construirea unor texte poetice – a rima, a versifica, dar şi cele mai cunoscute şi mai des utilizate – a idealiza, a înfrumuseţa, a înflori, deci a prezenta ceva într-o lumină favorabilă.

Dacă ar fi să mă gândesc bine la trebuşoara asta, mie verbul acesta nu-mi place mereu. Sigur, mă mai apucă şi pe mine lirismele, că aşa-i în fişa postului – mai ales că mi-am ales meseria după sufletul, chipul şi asemănarea. Şi am, ca orişicine, partea mea de romantism (bine dozată, aş spune cu un rânjet, dar mă mai apucă şi bocetul la vreun film „de femei”).

Continuare »

Verbul a (se) gripa vine din franţuzescul gripper şi are două sensuri fundamentale. Într-un mod foarte ciudat, primul dintre acestea nu se referă la oameni, ci este un termen tehnic, folosit pentru motoare şi pentru piesele acestora, utilizat, prin urmare, exclusiv la persoana a treia – „a se bloca în timpul funcţionării, din cauza lipsei de lubrifianţi, din cauza unei ungeri defectuoase ori a unei răciri insuficiente”. Mult mai rar se foloseşte verbul acesta cu referire la oameni, moment în care înseamnă „a (se) îmbolnăvi de gripă”.

Lucrul mi se pare foarte ciudat, deoarece substantivul gripă are o mai largă răspândire cu sensul de „boală infecţioasă şi contagioasă, de natură virotică, localizată la nivelul aparatului respirator, care se manifestă printr-o stare generală proastă, febră, inflamaţia căilor respiratorii superioare, dureri musculare şi de cap etc.” Prin extindere de sens, e orice „afecţiune sezonieră care se manifestă prin febră, prin catar nazal sau bronhial”. Sinonimele sunt influenţă (rar), troahnă (popular) sau cataroi (învechit), şi nici poveste despre motoare.

Continuare »

Verbul a (se) răni provine din limba slavă, la fel ca şi substantivul rană – „ruptură internă sau exterioară a ţesutului unei fiinţe vii, sub acţiunea unui agent distrugător”, sinonim cu bubă, leziune, plagă, traumă, vătămătură. Spre deosebire de verb, acesta din urmă intră în componenţa unor expresii destul de des utilizate: bun de pus la rană („om foarte bun”), a pune sare pe rană („a stârni, a agrava lucrurile”), a pune degetul pe rană („a găsi sau a indica pricina, a dezvălui cauza unei situaţii, a prezenta situaţia fără menajamente”).

Acţiunea corespunzătoare se explică prin „a(-şi) face o rană, a (se) vătăma printr-o rană”. Interesant este faptul că sinonimele care se referă la acest sens aparţin unor zone semantice mai rar folosite: livrescul a (se) leza ori a (se) vulnera, popularul a (se) vătăma, regionalele a (se) săgni, a (se) prizări şi învechitul a (se) plăgui. Celelalte, mai des utilizate, au în vedere sensul figurat al termenului, pentru că rana poate fi şi morală, o suferinţă sau un chin sufletesc: a durea, a insulta, a îndurera, a (se) întrista, a jigni, a mâhni, a ofensa, a ultragia.

Continuare »

Verbul a (se) prelungi înseamnă „a fi sau a face mai lung” și este sinonim chiar cu termenul său de bază – a (se) lungi, dar și cu a (se) întinde. Folosirea lui poate avea în vedere dimensiunea spațială – „a (se) întinde mai departe”, dar și dimensiunea temporală – „a-și urma cursul fără a se întrerupe; a se desfășura mai departe”, situație în care este sinonim cu a continua, a ține, a dura. De asemenea, poate trimite la „a face să dureze sau a dura mai mult”, privitor la termene, scadențe, deci sinonim cu a amâna, a muta, a păsui.

De fapt, termenul este derivat al adjectivului prelung, care se poate referi atât la durata în timp, cum spuneam, ori la formă – „care are o formă alungită, migdalată; care este lunguieț”, de unde apare sinonimia cu a alungi. În ceea ce privește rolul temporal, verbul se poate folosi și atunci când se dorește accentuarea ideii că prelungirea este un element nedorit, moment în care reținem, dintre sinonime, pe a întârzia, a tărăgăna, a tergiversa, a trena, extrem de expresive și grăitoare. Prelungirea agreată presupune, de exemplu, echivalența cu a (re)înnoi (un abonament, un contract).

Continuare »

Continuare »

Verbul a voiaja înseamnă „a face un voiaj” şi este folosit mult mai rar decât sinonimul său, a călători. Asta se întâmplă pentru că termenul e mai nou, provenind din limba franceză – voyager, şi pare a se impune mai greu decât corespondentul său din clasa substantivelor – voiaj. Precizările din DOOM2 se referă la câteva dintre formele sale, cum ar fi indicativul prezent el voiajează, noi voiajăm, precum şi gerunziul voiajând.

Ştiu că oamenii obişnuiesc să-şi facă, în noaptea de Revelion, liste cu decizii pentru anul ce urmează. Eu n-am ţinut vreodată evidenţa – să văd când am spus, dac-am spus, ce-am spus şi de câte m-am ţinut. Or mai fi fost împlinite, nu zic nu, dar hotărârea unei astfel de nopţi, pe care o respect fără cusur de vreo 4 ani, a fost cea legată de voiajele în străinătate. Nu-mi dorisem niciodată asta, dar mi-am promis atunci cel puţin câte unul pe an.

Continuare »