Verbul a voiaja înseamnă „a face un voiaj” şi este folosit mult mai rar decât sinonimul său, a călători. Asta se întâmplă pentru că termenul e mai nou, provenind din limba franceză – voyager, şi pare a se impune mai greu decât corespondentul său din clasa substantivelor – voiaj. Precizările din DOOM2 se referă la câteva dintre formele sale, cum ar fi indicativul prezent el voiajează, noi voiajăm, precum şi gerunziul voiajând.

Ştiu că oamenii obişnuiesc să-şi facă, în noaptea de Revelion, liste cu decizii pentru anul ce urmează. Eu n-am ţinut vreodată evidenţa – să văd când am spus, dac-am spus, ce-am spus şi de câte m-am ţinut. Or mai fi fost împlinite, nu zic nu, dar hotărârea unei astfel de nopţi, pe care o respect fără cusur de vreo 4 ani, a fost cea legată de voiajele în străinătate. Nu-mi dorisem niciodată asta, dar mi-am promis atunci cel puţin câte unul pe an.

Şi astfel se face că maturitatea mi-a adus cu sine plăcerea zborului cu avionul şi a voiajurilor printre vorbitori ai altor limbi. Am reuşit să văd câteva dintre frumoasele capitale mai apropiate – Budapesta, Viena, Praga, am ajuns de două ori în magnificul Istanbul, m-am simţit ca acasă în Italia – Padova, Veneţia, Verona, Milano, Florenţa, Roma, şi m-am îndrăgostit de insulele Greciei – Thassos, Corfu, iar anul acesta în Creta şi Santorini.

Au fost locuri în care m-am oprit multă vreme şi pe care le-am cercetat pe-ndelete; ori, dimpotrivă, în care am poposit între două trenuri, grăbind pe străzi şi încercând să le păstrez esenţa între bătăile pleoapelor; locuri a căror lumină am luat-o cu mine într-un ochi; locuri al căror parfum l-am păstrat în pletele fluturate de vânt; care mi-au săpat adânc în suflet amintirea unor oameni. Toate sunt acum parte din mine, iar bogăţiile mele au devenit fără măsură şi fără timp. Sunt mai frumoasă de când călătoresc, şi mai înţeleaptă.