| – „Iar te-ai cufundat în stele Şi în nori şi-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieţii mele. |
„You ride the clouds and range the sky Your net about the stars cast; But do remember dear at last My soul can never soar so high. |
| A câta oară zorii mă prind fără de somn ? Dă iarna buzna, anul îşi lapădă coroana, Eu în surghiun, departe… Când ai să-mi curmi prigoana, Iar să mă chemi la tine, puternicul meu domn ? Dar tot veghez – de-aicea – iubirea ta plăpândă, Ca peste o comoară-n veci hărăzita mie Sunt Argus, nu c-o sută de ochi, ci cu o mie De inimi arzătoare şi toate stând la pândă. Fereşte mai cu seamă să pleci pe mare-albastră Cu oacheşa aceea făţarnica şi rece; Năvalnicele-mi gânduri, gonind pe urma voastră, Vă vor stârni tempeste, corabia să-nece: Căci te iubesc cu ură, întreg, şi numai eu; Nu te împart cu nimeni, nici chiar cu Dumnezeu. |
How many times did daybreak find me awake? Winter bursts in, the year loses its crown, Banished am I and far away… When will you end my torment And call for me again, oh, mighty, sovereign? I am afar but still hold watch on your frail love Like on a treasure by fate forever destined to me; An Argus am I, not with hundred eyes but With a thousand burning hearts and all of them on the watch. Pray, do avoid to sail on the blue-sea With that cold and dark lady, all hypocrisy; The thoughts assailing me will haunt your trace, Will tempests stir and cause your boat to founder: ’Cause I love thou with hatred as thou be; Not even with the Lord do I share thee. |
| Vasile Voiculescu | traducere de Margareta Sterian |
| It was many and many a year ago, In a kingdom by the sea, That a maiden there lived whom you may know By the name of Annabel Lee; And this maiden she lived with no other thought Than to love and be loved by me. |
De mult, de demult, pe-ai Timpului paşi, Într-un ţinut de miază-zi, O fată trăia, c-un nume gingaş: Cu numele Annabel Lee. Şi ea trăia c-un gând, un singur gând: Să-mi fie dragă şi drag să-i pot fi. |
| Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă, La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe, Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte, Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte… Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino, Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele. Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare; Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte; Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde; Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari, Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari; Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână — Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri, Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri Mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor, Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor — Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac. Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung; Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător. Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori, Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ. |
A Sultan among those who over a language reign, Who where the flocks are pastured, there stretches their domain, Was sleeping on the hillside, his head laid on his arm, When came to him a vision that did his spirit charm: He saw the moon that nightly across the heavens ranged Turn from her wonted journey and to a maiden changed, He saw her glide towards him, with lovely downcast head, And there was sorrow in her eyes; but spring bloomed at her tread; While all the forest trembled, so wondrous war her grace, And a thrill of silver ripples ran o ‘er the water’s face. A mist like sparkling diamonds that did the vision daze Lay on the earth enchanted, a bright illumined haze, While the sound of whispered music sang through that wonderland, And o ‘er the starry heavens a midnight rainbow spanned… Her hair in raven tresses about her shoulders fell, And taking his hand in hers, she these grave words did tell: „Let be our lives united, my pain let yours enfold That through your sorrow’s sweetness my sorrow be consoled… Writ was it through the ages and all the stars record That I shall be your mistress, and you shall be my lord.” Now, as the Sultan marveled, softly she withdrew And he felt as if within him a wondrous tree upgrew; A tree that in an instant raised loftily its head And to the far horizons its thrusting branches spread; A tree of such a stature that even at midday The farthest lands and oceans under its shadow lay. While at the earth’s four corners rose up against the sky Atlas, Caucasus, Taurus and the Balkan mountains high; The wide Euphrates, Tigris, the Nile, the Danube old, All ‘neath its boughs protecting their mighty waters rolled. Asia, Europe, Africa and the desert stretching far, The boats that on the lakes and seas and on the rivers are, Billowing, boundless cornfields that tossed emerald locks, And shores, and ships, and harbours with castles on the rocks, All these spread like a carpet his vision did embrace, Country next to country set, and race to race… All these as in a mist of silver did he see, A vast extending kingdom ‘neath the shadow of a tree. The eagle that aspires the sky does dawdle not With lazy wings, nor in among the branches squat ; And now a wind of conquest the ancient forest fills And shouts of Allah ! Allah ! echo among the hills, As though a rising tempest does o’er the ocean roar The deafening clash of battle, the thunderous clang of war; Till loudly does the forest to that great gale resound And bow before new Rome its branches to the ground. |
Verbul a sublima are două sensuri principale, unul propriu şi unul figurat. Se referă în primul rând la corpuri chimice, presupunând „trecerea (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a trece prin starea lichidă” sau „trecerea dintr-o stare cristalină în stare de vapori şi apoi din nou în cristale, prin condensarea vaporilor”. Sensul figurat se referă la transpunerea sentimentelor într-un plan superior, la ridicarea instinctelor şi a pasiunilor până la sublim (grad de perfecţiune şi desăvârşire excepţională). Cu sens asemănător, termenul este folosit şi în psihanaliză, însemnând „a deplasa energia izvorâtă din porniri instinctuale şi egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste şi spirituale”. Stadiul intermediar de la propriu la figurat face trimitere la „a curăţa de orice amestec impur sau străin”, iar sinonimele ce pot fi utilizate în orice situaţie sunt a (se) purifica, a (se) rafina.
Continuare »
| A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată, Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. |
Once on a time, as poets sing High tales with fancy laden, Born of a very noble king There lived a wondrous maiden. |
© 2024 blog.ro-en.ro