11 mai
“Floare albastră” de Mihai Eminescu
| – „Iar te-ai cufundat în stele Şi în nori şi-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieţii mele. |
„You ride the clouds and range the sky Your net about the stars cast; But do remember dear at last My soul can never soar so high. |
| În zadar râuri în soare Grămădeşti-n a ta gândire Şi câmpiile Asire Şi întunecata mare; |
You build tall palaces in Spain Of fancy’s fragile masonry, You search in vain the sullen sea And roam Assyria’s plains in vain. |
| Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare – Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite!” |
The pyramids their summits press Against the clouded heavens high, Dear heart, it is not wise to fly Too far afield for happiness!” |
| Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul. Ah! ea spuse adevărul; Eu am râs, n-am zis nimica. |
T’was thus she spoke in whispers low, Her hand laid softly on my head, But l just laughed and nothing said, Yet what she told was truth, I know. |
| – „Hai în codrul cu verdeaţă, Und-isvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreaţă. |
„Come where cool crystal brooks complain Their fleeting fate midst forest greens, And where the hanging cliff out leans As though to thunder on the plain. |
| Acolo-n ochiu de pădure, Lângă trestia cea lină Şi sub bolta cea senină Vom şedea în foi de mure. |
And somewhere, up some little glade, To gather raspberries we will climb, Or sit and watch the sky sublime From neath the rushes’ tasseled shade. |
| Şi mi-i spune-atunci poveşti Şi minciuni cu-a ta guriţă, Eu pe-un fir de romăniţă Voi cerca de mă iubeşti. |
While many a story you will tell, And many a lie you’ll whisper too; But l will read on petals true You love me not, you love me well. |
| Şi de-a soarelui căldură Voi fi roşie ca mărul, Mi-oi desface de-aur părul, Să-ţi astup cu dânsul gura. |
As rosy as an apple’s rind Will be my cheeks burnt by the sun, And my long golden hair undone Around your neck in coils you’ll wind. |
| De mi-i da o sărutare, Nime-n lume n-a s-o ştie, Căci va fi sub pălărie – Ş-apoi cine treabă are! |
While if your lips on mine should burn No one in all the world will know, My hat is broad…and even so, T’were only your and my concern. |
| Când prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ţine de subsuoară, Te-oi ţine de după gât. |
And whet moon comes shining through The gap where tangled branches part, You’ll hold me very close, dear heart, And l will clasp my arms round you. |
| Pe cărare-n bolţi de frunze, Apucând spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale, Dulci ca florile ascunse. |
And when we walk the twilight gloom Of forest paths that homeward run, We’ll gather many a kiss, each one As fragrant as the violets’ bloom. |
| Şi sosind l-al porţii prag, Vom vorbi-n întunecime; Grija noastră n-aib-o nime, Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?” |
And long amid the starlight glow We’ll stand to talk outside my gate, For no one comes that way so late, And who should care l love you so?” |
| Înc-o gură – şi dispare… Ca un stâlp eu stam în lună! Ce frumoasă, ce nebună E albastra-mi, dulce floare! |
Another kiss and she was gone; Like post l stood in the moan’s stream! O beautiful beyond a dream, O small blue flower all my own! |
| ………………………………………… | …………………………………………… |
| Şi te-ai dus, dulce minune, Ş-a murit iubirea noastră – Floare-albastră! floare-albastră!… Totuşi este trist în lume! |
Alas our love that grew so fair Has flown and faded from that hour, O my blue flower, my blue flower!… The world is sorrow everywhere. |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |