18 ian.
„Când amintirile…” de Mihai Eminescu
| Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung şi cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. |
When memory of bygone days My spirit would detain Down long and often trodden ways I travel the past again. |
| Deasupra casei tale ies Şi azi aceleaşi stele, Ce-au luminat atât de des Înduioşării mele. |
Above your house are lit as then The same bright stars of old, That shone those summer evenings when My passion’s tale I told. |
| Şi peste arbori răsfiraţi Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrăţişaţi Şoptindu-ne-mpreună. |
And through the branches’ silver lace The moon peers from above. As when midst lovers’ warm embrace We whispered of our love. |
| A noastre inimi îşi jurau Credinţă pe toţi vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. |
Our hearts a solemn vow then took To love for ever and aye; While tenderly the lilac shook Its blossoms on our way. |
| Putut-au oare-atâta dor În noapte să se stingă, Când valuri de isvor N-au încetat să plângă, |
Could ever such a love as ours In night’s oblivion wane, While still among the thirsty flowers The bubbling springs complain; |
| Cum luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-şi Când ochii tăi, tot încă mari, Se uită dulci şi galeşi? |
While still above the woods asleep The moon her journey plies; While still your lips their beauty keeps And coaxing are your eyes? |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |