06 ian.

„Sonet III” de Mihai Eminescu

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii –
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
When e’en the inner voice of thought is still,
And does some sacred chant my soul endear,
‘Tis then I call to thee; but will you hear?
Will from the floating mists your form distil?
Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii!
Will night its tender power of wonder rear
And your great, peaceful eyes their light fulfil,
That of the rays that bygone hours spill
To me as in a dream you do appear?
Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
But come to me… come near, come still more near…
Smiling you bend to gaze into my face
While does your sigh gentle love make clear.
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe –
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
Upon my eyes I feel you lashes’ trace,
O love, for ever lost, for ever dear,
To know the aching thrill of your embrace!
Mihai Eminescu traducere de Corneliu M. Popescu

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2020 blog.ro-en.ro