06 ian.
„Sonet III” de Mihai Eminescu
| Când însuşi glasul gândurilor tace, Mă-ngână cântul unei dulci evlavii – Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? |
When e’en the inner voice of thought is still, And does some sacred chant my soul endear, ‘Tis then I call to thee; but will you hear? Will from the floating mists your form distil? |
| Puterea nopţii blând însenina-vei Cu ochii mari şi purtători de pace? Răsai din umbra vremilor încoace, Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii! |
Will night its tender power of wonder rear And your great, peaceful eyes their light fulfil, That of the rays that bygone hours spill To me as in a dream you do appear? |
| Cobori încet… aproape, mai aproape, Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă, A ta iubire c-un suspin arat-o, |
But come to me… come near, come still more near… Smiling you bend to gaze into my face While does your sigh gentle love make clear. |
| Cu geana ta m-atinge pe pleoape, Să simt fiorii strângerii în braţe – Pe veci pierduto, vecinic adorato! |
Upon my eyes I feel you lashes’ trace, O love, for ever lost, for ever dear, To know the aching thrill of your embrace! |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |