Verbul a (se) ghida vine din limba franceză (guider) și înseamnă „a imprima o anumită mișcare unei piese mobile (doar dintr-o anumită direcție și între anumite limite), unui mecanism etc.” Sinonimele sunt mai curând asociate sensului figurat: a (se) călăuzi, a (se) conduce, a dirija, a duce, a îndrepta, a (se) îndruma, a (se) orienta, dar și a povățui, a sfătui.

Zilele astea, a apărut ocazia de a plimba prin București un grup de străini care ajunseseră aici pentru un schimb de experiență. Nu aveam neapărat ceva foarte clar în minte, dar era vorba de câteva ore spre seară, din momentul în care erau cazați la hotel, și de un traseu de zi care să le stârnească, în vreun fel, interesul și să-i facă a rămâne cu amintiri frumoase despre locurile acestea, pe care le vizitau în necunoștință de cauză și – cred eu – cu ceva idei preconcepute.

Nu e nevoie să mai spun că totul a ieșit bine și scopul a fost atins.

M-am trezit de câteva ori în viața asta în postura aceasta de ghid. Nu prea des și nici prea… profesional, dar m-am simțit bine și experiențele s-au dovedit a fi cu succes. Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc singură, iar eu cu mine m-am descurcat mereu la drum. E un pic altfel când experiențele altcuiva depind de tine, pentru că nu știi niciodată în ce măsură te ridici la nivelul așteptărilor.

Dar e pasionant să găsești, într-un loc, aspecte faine de evidențiat, să faci ceva presupuneri despre ce l-ar putea interesa pe celălalt, să construiești un traseu articulat și – mai ales, aș spune – să-i schimbi unui om percepția despre un loc. Și cred că nu e greu să faci pe cineva să-i placă Roma, ori Parisul, ori la Amsterdam. Cu Bucureștiul însă… e un pic cu totul altă istorie. Dar încep să fiu din ce în ce mai sigură (dovedit, chiar) că orașul acesta are potențial. Tot ce-i trebuie e un ghid bun.

Verbul a (se) dezobișnui este format prin derivare, de la cuvântul de bază a (se) obișnui, cu prefixul dez-, după modelul franțuzescului déshabituer. Explicația termenului este relativ simplă – „a-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un nărav, un viciu”.

Cele mai cunoscute și mai folosite sinonime sunt a (se) dezvăța, a (se) dezbăra (care are o conotație negativă mai puternică). Echivalente, în funcție de context, sunt și verbe precum a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lăsa, a scăpa, iar în sens figurat se utilizează a (se) scutura și a înțărca. Dintre antonime, dicționarele precizează a (se) deprinde și a (se) obișnui.

Continuare »

Verbul a cerși este dat de dicționare ca făcând parte din familia lui a cere, iar sensurile lor sunt, într-adevăr, înrudite (în registrul arhaic sunt chiar sinonime). Primul înseamnă „a cere de pomană, a cere milă, a umbla cu cerșitul” și este echivalent cu a cerșetori, a se milogi.

Cel de-al doilea sens se referă la „a cere ceva cu stăruință, cu insistență ori cu umilință (ca un cerșetor)”, iar prin extindere de sens, la „a căuta să capete prin mijloace josnice, a se înjosi cerând ceva”. Termenul are și câteva sinonime din registrul popular, regional și argotic: a prosti, a coldui, a calici, a mangli.

Continuare »

Verbul a cheltui vine din maghiară – költeni și are două sensuri principale. Primul se referă la „a da o sumă de bani pentru a cumpăra sau a plăti ceva, pentru a ajuta pe cineva etc.” și poate fi folosit și cu valoare peiorativă – „a risipi, a irosi banii pe ceva, cu cineva etc.”. Cel de-al doilea are o accepție mai generală (și figurată) – „a consuma, a folosi energie, timp etc.”, pentru că – nu-i așa? – banul nu e singura valoare pe care o apreciem.

Există situații în care verbul stabilește sinonimii puțin în afara acestor două utilizări de bază, referindu-se la situații ce implică obligativitatea, necesitatea, nu în mod obligatoriu cheltuiala fără temei: a cumpăra, a plăti, a consuma, a petrece (timpul, viața), a întrebuința, a folosi, a desface, a plasa, a vinde. Nuanța reflexivă este un franțuzism utilizat despre oameni – „a-și consuma, a-și risipi forțele intelectuale sau fizice”.

Dintre verbele echivalente mai… plastice (ori expresive), putem aminti: a arunca, a azvârli, a împrăștia, a prăpădi, a zvârli, livrescul a prodiga, precum și o serie de regionalisme și arhaisme – a prăda, a mătrăși, a părădui, a spesa, a rășchira, a afierosi, dar și pe cele figurate – a înghiți, a mânca, a păpa, a toca (care subliniază lăcomia). Antonimele sunt, în mod evident, a economisi și a strânge.

Continuare »

Verbul a patetiza vine din limba franceză (pathétiser), este intranzitiv și e folosit mai ales în registrul livresc. Definițiile sunt două – „a pune patos (în ceva)” și „a exagera caracterul patetic”. Și cam asta este tot ce precizează dicționarele despre acest verb.

Pot să înțeleg și să apreciez primul sens al verbului. Puține lucruri care merită făcute în viața asta pot fi realizate fără dăruirea pătimașă de sine. Semnificația lui este înaltă, iar această dimensiune lipsește din multe aspecte ale vieții noastre de zi cu zi. Evident că nu toți avem destine excepționale, așa că poate părea ciudată afirmația că patosul ar fi un ingredient necesar al vieții… Și totuși. Când de frumoși sunt oamenii însuflețiți de pasiuni!

Continuare »

Verbul a rostui este un derivat al substantivului rost, cu sufixul -ui și are mult mai multe sensuri decât m-aș fi așteptat. Dintre toate, cel pe care îl cunoșteam era „a umple cu un material de etanșizare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație”. Evident, nu de pe vremurile când construiam șosele, ci după ce-am tot trecut prin renovări…

Un alt sens care mi-a sunat cunoscut a fost „a procura ceva prin mijloace improvizate”, adică familiara expresie „a face rost de ceva” – văd sinonimia cu a procura, dar habar n-aveam că i se potrivește verbul a rostui! Iar două dintre celelalte explicații vin din zone necunoscute mie: „a forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut” și „a bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău”.

Mai sunt două utilizări, legate de pragmatismul firesc al omului – „a aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă” sau „a așeza conform unor cerințe de ordin practic”, dar acestea mă interesează mai puțin. Pentru că cel mai mult îmi place sensul care are legătură cu rostuirea aceea importantă, a facerii de sine și a găsirii de loc în viața asta: „a așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine”, deci a rândui cum se cuvine, a nimeri rostul tuturor lucrurilor.

Continuare »