Verbul a defăima înseamnă, în primul rând, „a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a vătăma reputaţia cuiva”, fiind sinonim cu a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a denigra, a huli, a ponegri, a ponosi. Foarte rar, se foloseşte şi cu valoare reflexivă, stabilind echivalenţă de sens cu a (se) face de râs, a se compromite.

De asemenea rar utilizat şi învechit, termenul se poate referi la „a pune într-o situaţie de inferioritate, lezând demnitatea”, având în vedere sinonimie cu verbe precum a desconsidera, a dispreţui, a înjosi, a nesocoti, a subaprecia, a umili. Dintre antonime, se pot preciza a cinsti, a elogia, a glorifica, a preamări, a venera.

Continuare »

Verbul a invalida nu face parte dintre cele foarte des folosite în limba română. Aria sa de utilizare este mai ales domeniul juridic, însemnând „a constata şi a declara nevalabile anumite acte de procedură”. Atunci când este vorba despre procedee electorale şi de reprezentare, verbul se referă la „a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaţilor la conferinţe sau la congrese interne ori internaţionale”. Cele mai des utilizate sinonime sunt a infirma şi a abroga.

Cu mai multe detalii, subliniem că se pot invalida acte, alegeri, legi, mandate, testamente etc., ce devin lipsite de valabilitate, sunt considerate nule, fiind, în consecinţă, lipsite de putere juridică. Este interesant faptul că, pentru aceste situaţii, nu se foloseşte termenul invalid, care are cu totul altă semnificaţie. Astfel, acesta se referă la „(persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă)” fiind sinonim cu infirm, mutilat, schilod şi venind din latinescul invalidus, pe filieră franceză – invalide.

Continuare »

Merriam-Webster şi-a ales vârful şi alte nouă cuvinte pe baza căutărilor crescânde din dicţionarele sale online din 2014, comparativ cu 2013. Astfel, cuvântul anului este, oarecum surprinzător, „culture”.

Poziţia a doua este ocupată de „nostalgia”, pe perioada unui an cu aniversări de jumătate de secol ale evenimentelor care au avut loc în 1964: începutul manifestaţiilor pentru libertatea de exprimare, adoptarea Legii Drepturilor Civile, naşterea Fordului Mustang şi invazia britanică anunţată de aterizarea formaţiei The Beatles pentru prima oară pe pământ american. Apoi urmează „insidious’, „legacy”, „feminism” şi o expresie rară de origine franceză, „je ne sais quoi” (o calitate plăcută care-i greu de descris).

Continuare »

Verbul a (se) încinge care vine din latinescul incingere este complet diferit de cel cu aceeaşi formă care este sinonim cu a (se) aprinde. Se referă la „a (se) înfăşura peste mijloc, a lega strângând bine cu o cingătoare, un brâu etc.” Într-o a doua situaţie în care se utilizează, verbul are în vedere acţiunea de „a-şi prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea)”.

Plecând de la explicaţiile mai sus prezentate, sensul figurat al termenului înseamnă „a cuprinde din toate părţile”, fiind sinonim cu a împresura, a înconjura, a învălui. Poate fi vorba despre asedii armate, despre atacuri la persoană, despre situaţii reale de viaţă ori despre jocuri de societate.

Continuare »

Verbul a explicita face parte din fondul nou al limbii, ajungând în româneşte din franţuzescul expliciter. Dicţionarele precizează doar că termenul se referă la „a da un caracter explicit, a face explicit”, stabilind sinonimie cu a clarifica.

Mai multe lămuriri aduc dicţionarele despre explicit, care poate avea atât valoare adverbială, cât şi adjectivală. Acesta se foloseşte pentru vorbe, idei, gânduri, promisiuni (formale) etc. şi înseamnă „care este exprimat limpede şi nu lasă niciun dubiu”, fiind echivalent cu desluşit, lămurit, clar şi antonim al lui implicit. De asemenea, se poate utiliza pentru persoane – „care se exprimă clar şi fără echivocuri”, dar şi în sfera matematică, despre funcţii – „care este egal cu o anumită expresie ce conţine numai variabilele independente”.

Continuare »

Verbul a contesta face parte dintr-o categorie aparte, cea a cuvintelor pătrunse în limbă într-o frenezie a relatinizării, confirmată pe filieră franceză (contester). Are, din punctul meu de vedere, atât aspecte pozitive, cât şi aspecte negative între semnificaţiile sale. Şi, privind lucrurile într-un anumit fel, mai complex, cred că fiecare vorbitor decide pentru sine care şi cum se aşază lucrurile pe axul bun-rău.

Astfel, primul sens al termenului se referă la „a nu recunoaşte dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva, a nu admite existenţa sau necesitatea unui lucru”, fiind sinonim cu a tăgădui. El poate fi utilizat în sfera juridică, presupunând acţiunea de „a face contestaţie”. Într-o accepţie mai extinsă, verbul se poate referi la adevăruri, fenomene, fapte, având în vedere intenţia de „a declara ca fiind neadevărat”, stabilind sinonimie cu a nega.

Continuare »