Verbul a (se) încinge care vine din latinescul incingere este complet diferit de cel cu aceeaşi formă care este sinonim cu a (se) aprinde. Se referă la „a (se) înfăşura peste mijloc, a lega strângând bine cu o cingătoare, un brâu etc.” Într-o a doua situaţie în care se utilizează, verbul are în vedere acţiunea de „a-şi prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea)”.

Plecând de la explicaţiile mai sus prezentate, sensul figurat al termenului înseamnă „a cuprinde din toate părţile”, fiind sinonim cu a împresura, a înconjura, a învălui. Poate fi vorba despre asedii armate, despre atacuri la persoană, despre situaţii reale de viaţă ori despre jocuri de societate.

Zilele astea, cei care încearcă să se edifice asupra felului în care vor vota (pentru că nu întotdeauna votăm prestabilit, dinainte hotărât) sunt încinşi, ca într-o cămaşă de forţă, de o grămadă de realizări, de la tot soiul de candidaţi, care mai de care mai dăruit. Este cumplit de obositor şi, dacă n-ar fi atât de important, n-ar merita să te laşi aşa încolţit şi îmbrâncit.

Dar e şi interesant – dacă mă întrebaţi pe mine – să vezi cum toate cele întâmplate până acum sunt răsucite şi răstălmăcite în favoarea unuia sau altuia. Tot ce s-a făcut bun în ţărişoară este, deopotrivă, meritul fiecăruia dintre candidaţi – sigur, fiecare afirmând că ceilalţi sunt nişte mincinoşi, de obicei chiar „duşmani ai statului de drept”…

Visez la o lume în care campaniile electorale să se bazeze pe soluţii concrete, gândite aplicat la probleme reale, şi nu pe atacarea celorlalţi candidaţi ori pe marote îndesate agresiv pe gâtul alegătorului. Da, ştiu, nu se întrevede prea curând. Dar nici n-or să audă de la mine „Eu cu cine votez?”. Să mă ierţi, nene Iancule, da’ m-oi hotărî cumva şi cu mintea mea. N-ar fi rău să fie cea de pe urmă…