A câştiga are mai multe sensuri decât mi se părea mie că aş şti. Cel mai cunoscut şi mai des întâlnit se referă, desigur, la „a obţine bani sau bunuri materiale”, iar metodele prin care se poate realiza acest lucru sunt extrem de diverse, de la muncă până la luptă ori, mai la-ndemână pentru unii, de la jocuri de noroc până la speculaţii şi exploatare. Prin extindere de sens, verbul se poate referi însă la multe alte tipuri de beneficii, despre care aş îndrăzni să spun că ar fi mai importante decât primele, contrar opiniei generale. Astfel, câştigul se poate referi la a dobândi, a obţine experienţă ori cunoştinţe, la a recupera, în vreun fel, timp (considerat iniţial insuficient sau chiar definitiv pierdut). Termenul poate trimite la cucerirea, obţinerea unei victorii, într-un război, într-un proces, într-o competiţie sportivă, politică ori de altă natură.

Din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai interesante aspecte ale verbului se referă la sentimente, pentru că aici (spre deosebire de situaţiile discutate anterior) lucrurile sunt rareori conotate negativ, având în vedere emoţii pozitive obţinute prin strădanie, fie că este vorba despre simpatia ori bunăvoinţa cuiva, fie că vorbim despre prietenie şi chiar dragoste. Gama de sinonime devine, astfel, extrem de amplă, de la a căpăta, a beneficia, a folosi, a profita, până la a repurta, a izbândi, ori la a atrage (de partea sa), a cuceri. Din acest punct de vedere, mi-au atras atenţia sinonimele unui sens regional al verbului, venit dintr-un înţeles mai vechi al substantivului câştig („grijă”) – a aranja, a căuta, a curăţa, a deretica, a dichisi, a ferchezui, a găti, a împodobi, a îngriji, a scutura, a spilcui, a stânge, a vedea. Foarte interesante şi, în mod ciudat, mai multe decât cele folosite pentru sensul comun…

Continuare »

Un inventator, după o lungă cugetare, sare din scaun entuziasmat şi îi spune asistentului său:
– Am o idee care cred că ne scoate definitiv din dificultăţile financiare!
– Abia aştept să aud.
– Ochelari daţi gratuit, dar cu cu tarif pay-per-view…

Începem încă un an, cu verbul a înnoi. Termenul se poate referi la a (se) face ca nou, înlocuind ceea ce era vechi, uzat, adică un soi de refacere ori reparare. De asemenea, poate face trimitere la punerea unui lucru nou în locul altuia vechi, ceea ce înseamnă primenire ori schimbare. Şi, aşa cum e şi firesc, cuvântul are o dimensiune metaforică ce presupune obligatoriu reflexivitatea, sinonimă cu a se împrospăta, a se redeştepta, a se regenera, poate chiar a se reinventa pe sine. În plan concret, însă, pot fi înnoite acţiuni, haine, case, vitrine, autorizaţii, documente personale sau tratative etc. Scopul fundamental este acela de a le prelungi „viaţa”, de a fixa un nou început, fie şi artificial sau doar aparent.

Mie îmi place obiceiul „înnoirilor” începutului de an. Ştiu că sunt oameni care îl evită şi îl desconsideră pentru că nu îi văd logica şi utilitatea, dar mie îmi place. Şi ştiu exact şi de ce: pentru că mă obligă la două lucruri fundamentale. În primul rând, la o analiză cât mai obiectivă şi mai cinstită despre ce am făcut un an întreg, ceea ce determină un soi de „dare de socoteală” faţă de mine însămi. Operaţiunea cere, fără îndoială, onestitate şi recunoaşterea minusurilor (care există, indiferent câte lucruri bune aş fi făcut în timp). E greu, dar pe mine mă ajută întotdeauna: viaţa mea nu e perfectă, dar să ştiu cu exactitate în ce fundătură mă aflu e un lucru nepreţuit pentru sănătatea mea mentală!

Continuare »

Verbul a munci este unul fundamental pentru fiinţarea umană, care presupune desfăşurarea unei activităţi conştiente, depunerea unui efort fizic sau intelectual pentru a produce sau a crea ceva, pentru a obţine un rezultat util. Celor mai mulţi dintre noi, verbul acesta le organizează şi le asigură existenţa, pentru că traiul zilelor noastre presupune a avea o ocupaţie, a exercita o activitate profesională, o meserie. Această dimensiune a „funcţionalului” obligatoriu este un element esenţial, din desfăşurarea sa rezultând suportul financiar mulţumită căruia putem vieţui, mai mult sau mai puţin decent, după regulile actuale ale societăţii.

Continuare »

Verbul a noroci face parte dintre cele foarte rar folosite în limba română, probabil pentru că termenul de la care se formează, noroc, este prea larg utilizat şi intră în atâtea combinaţii lingvistice expresive. Însă, căutându-l şi temându-mă că DEX-ul nu-mi va fi de mare folos, am descoperit că mă înşelasem; este destul de bine reprezentat acolo, iar numărul de sinonime este impresionant.
Prima observaţie a fost aceea că aria sa de răspândire este registrul popular şi familiar, lucru pe care l-am găsit parţial justificat de conotaţia folclorică, de superstiţie, pe care o are cuvântul. Pentru că ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost faptul că, în ciuda credinţei unora dintre noi că norocul înseamnă bunăstare financiară, verbul acesta se leagă de două noţiuni prin excelenţă metaforice şi filozofice: fericirea şi predestinarea. Cea dintâi explicaţie dată este echivalentă cu „a face pe cineva fericit” sau „a aduce cuiva noroc”, insistând apoi pe „a ferici”, „a deveni fericit”, „a avea norocul, fericirea să…”. Cea de-a doua dimensiune se referă la aranjamente stelare şi este extrem de bogată în sinonime: „a ursi”, „a meni”, „a hărăzi”, „a sorti”, „a (pre)destina”, „a hotărî”, „a rândui”. Iar când lucrurile nu vin de la sine sau cum ne-am fi dorit noi, se poate apela la vrăji, prestabilind viitorul, verbul folosit fiind acelaşi. În ultimă instanţă, cele trei concepte, care pot funcţiona perfect independent unul de altul, dau cele mai bune rezultate când se ţin de mână: destinul e obligat să-ţi fie favorabil, că de-asta e al tău şi nu al vecinului, iar norocul te-ar putea ajuta să ţi-l împlineşti, adică să-ţi găseşti fericirea. Dar, aşa cum spune înţelepciunea populară, norocul ţi-l poţi găsi sau ţi-l poţi ocoli.

Continuare »

„Ajutor financiar pentru cei care se încadrează”