|
Was he married, did he try To support as he grew less fond of them Wife and family? |
A fost căsătorit, a căutat Să-și sprijine soția și copiii Când nu i-au mai plăcut? |
| No, He never suffered such a blow. |
Nu. De-asemeni lovituri a fost scutit. |
| Said the Lion to the Lioness – ‘When you are amber dust, – No more a raging fire like the heat of the Sun (No liking but all lust) – Remember still the flowering of the amber blood and bone, The rippling of bright muscles like a sea, Remember the rose-prickles of bright paws |
I-a spus leoaicei leul: “Când vei fi doar praf de chihlimbar, Nu foc turbat cum este-al Soarelui (Nu dragoste, ci jar), Să nu uiți pârgul sângelui de chihlimbar Și mușchii unduioși ca marea liniștită Și ghearele lucioase, ghimpi de trandafir, |
| Though we shall mate no more Till the fire of that sun the heart and the moon-cold bone are one.’ |
Chiar dacă noi n-o să ne mai împerechem Până când focul inimii ce este soare Și oasele, mai reci ca luna, vor fi una”. |
| Said the Skeleton lying upon the sands of Time – ‘The great gold planet that is the mourning heat of the Sun Is greater than all gold, more powerful Than the tawny body of a Lion that fire consumes Like all that grows or leaps…so is the heart |
Întins pe-al Timpului nisip, vorbi scheletul: “Planeta falnică de aur care este Căldura Soarelui îndoliată Mai mândră-i ca tot aurul și mai puternic Decât roșcatul trup de Leu pe care focul Îl arde-așa cum arde tot ce crește sau tresaltă… |
| More powerful than all dust. Once I was Hercules Or Samson, strong as the pillars of the seas: But the flames of the heart consumed me, and the mind Is but a foolish wind.’ |
Așa e inima, ca pulberea mai tare. Hercule sau Samson am fost cândva, Puternic precum stâlpii mării, Dar focul inimii m-a mistuit iar mintea mea E doar smintită boare.” |
| Said the Sun to the Moon – ‘When you are but a lonely white crone, And I, a dead King in my golden armour somewhere in a dark wood, Remember only this of our hopeless love That never till Time is done Will the fire of the heart and the fire of the mind be one.’ |
Și Soarele îi spuse Lunii: “Când vei fi o biată hârcă albă Iar eu un rege mort cu za de aur într-un codru des, Atâta să-ți aduci aminte Despre iubirea noastră trecătoare ca furtuna: Că focul inimii și flacăra din minte Nu vor fi niciodată una”. |
Edith Sitwell | traducere de Leon Levițchi |
Verbul a (se) sfinți are o istorie bogată în limbă, poate pentru că vine din slava veche – sventiti. Se folosește, evident, în concepție religioasă creștină și are mai multe accepții: „a trece pe cineva în rândul sfinților” (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit), „a efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru”, adică „a trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni”, dar și „a hirotonisi un preot”.
Înseamnă, de asemenea, și „a trata cu dragoste și admirație exagerată”. Termenul are o utilizare reflexivă regională, care apare în Muntenia, mai ales în construcții negative, explicată prin „a-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele”, adică „a face ce vrea”. Sensul religios pierdut se folosește în expresii de tipul „omul cinstește locul” care arată că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul în care acesta se găsește.
Continuare »
Verbul a năși este un derivat al substantivului naș și înseamnă, în primul rând, „a(-i) fi cuiva naș la botez sau la cununie”. Un alt sens al cuvântului, care funcționează în registrul familiar, este „a numi pe cineva naș, a i se adresa cuiva cu numele de naș”. Un termen sinonim, utilizat în zona Maramureșului, este a nănăși. Iar în registrul argotic, verbul are sensuri interesante, de la „a bate rău (pe cineva)” până la „a aresta, a închide”, dar și unul oarecum neobișnuit – „a iniția și a susține un proiect”.
Zilele astea am fost la Galați, unde am devenit nănuța unei micuțe absolut cuceritoare. Este fetița unui fost elev (de la începuturile carierei mele), pe care viața l-a păstrat între cunoștințele mele apropiate, după ce ne-am maturizat, iar raporturile dintre noi s-au schimbat. Îi cunosc bine, și pe el, și pe soția lui, și mi-s dragi într-un mod cu totul aparte, dar nu am anticipat deloc rugămintea lor, care m-a luat prin surprindere acum câteva luni.
Continuare »
| The glory of the beauty of the morning, – The cuckoo crying over the untouched dew; The blackbird that has found it, and the dove That tempts me on to something sweeter than love; White clouds ranged even and fair as new-mown hay; The heat, the stir, the sublime vacancy Of sky and meadow and forest and my own heart: – The glory invites me, yet it leaves me scorning All I can ever do, all I can be, Beside the lovely of motion, shape, and hue, The happiness I fancy fit to dwell In beauty’s presence. Shall I now this day Begin to seek as far as heaven, as hell, Wisdom or strength to match this beauty, start And tread the pale dust pitted with small dark drops, In hope to find whatever it is I seek, Hearkening to short-lived happy-seeming things That we know naught of, in the hazel copse? Or must I be content with discontent As larks and swallows are perhaps with wings? And shall I ask at the day’s end once more What beauty is, and what I can have meant By happiness? And shall I let all go, Glad, weary, or both? Or shall I perhaps know That I was happy oft and oft before, Awhile forgetting how I am fast pent, How dreary-swift, with naught to travel to, Is Time? I cannot bite the day to the core. |
Bogatul strai al dimineții, cucul Ce cântă pentru rouă cât timp încă Nu a găsit-o mierla, porumbelul Care cunoaște-un simțământ mai gingaș Ca dragostea; nori albi grupați simetric, Îmbietori ca fânul nou-cosit; Căldura, zvonul, sacra toropeală Din cer, livezi, păduri, din pieptul meu, Mă copleșesc… Sunt rușinat la gândul A ceea ce pot fi și ce pot face ’N această minunată lumea-a formei, Mișcării și culorii; fericirea Mi-o-nchipui vrednică să stea alături De slava lor. Să-ncep chiar astăzi Să cat în cer sau iad înțelepciune Și vlagă pe măsura frumuseții? Cu gândul că-aș putea găsi ce vreau, Să tulbur furnicarele și-n tufe Să umblu după vietățile mărunte, Scurt-trăitoare, poate fericite, Din cele despre care nu știu nimic? Sau să mă-mpac, vai, cu neîmpăcarea, Ca un lăstun, cu aripile lui? Iar la sfârșitul zilei să mă-ntreb Ce-i frumusețea și ce-am vrut să spun Prin fericire? Și să uit de toate, Voios sau supărat, sau amândouă? Ori să-nțeleg că fericit am fost Adeseori, uitând că-s ferecat, Că Timpul zboară și n-am cum să-l prind? Din zi nu știu să mușc până la miez. |
Edward Thomas | traducere de Leon Levițchi |
© 2024 blog.ro-en.ro
