01 aug.
„Glory” de Edward Thomas
| The glory of the beauty of the morning, – The cuckoo crying over the untouched dew; The blackbird that has found it, and the dove That tempts me on to something sweeter than love; White clouds ranged even and fair as new-mown hay; The heat, the stir, the sublime vacancy Of sky and meadow and forest and my own heart: – The glory invites me, yet it leaves me scorning All I can ever do, all I can be, Beside the lovely of motion, shape, and hue, The happiness I fancy fit to dwell In beauty’s presence. Shall I now this day Begin to seek as far as heaven, as hell, Wisdom or strength to match this beauty, start And tread the pale dust pitted with small dark drops, In hope to find whatever it is I seek, Hearkening to short-lived happy-seeming things That we know naught of, in the hazel copse? Or must I be content with discontent As larks and swallows are perhaps with wings? And shall I ask at the day’s end once more What beauty is, and what I can have meant By happiness? And shall I let all go, Glad, weary, or both? Or shall I perhaps know That I was happy oft and oft before, Awhile forgetting how I am fast pent, How dreary-swift, with naught to travel to, Is Time? I cannot bite the day to the core. |
Bogatul strai al dimineții, cucul Ce cântă pentru rouă cât timp încă Nu a găsit-o mierla, porumbelul Care cunoaște-un simțământ mai gingaș Ca dragostea; nori albi grupați simetric, Îmbietori ca fânul nou-cosit; Căldura, zvonul, sacra toropeală Din cer, livezi, păduri, din pieptul meu, Mă copleșesc… Sunt rușinat la gândul A ceea ce pot fi și ce pot face ’N această minunată lumea-a formei, Mișcării și culorii; fericirea Mi-o-nchipui vrednică să stea alături De slava lor. Să-ncep chiar astăzi Să cat în cer sau iad înțelepciune Și vlagă pe măsura frumuseții? Cu gândul că-aș putea găsi ce vreau, Să tulbur furnicarele și-n tufe Să umblu după vietățile mărunte, Scurt-trăitoare, poate fericite, Din cele despre care nu știu nimic? Sau să mă-mpac, vai, cu neîmpăcarea, Ca un lăstun, cu aripile lui? Iar la sfârșitul zilei să mă-ntreb Ce-i frumusețea și ce-am vrut să spun Prin fericire? Și să uit de toate, Voios sau supărat, sau amândouă? Ori să-nțeleg că fericit am fost Adeseori, uitând că-s ferecat, Că Timpul zboară și n-am cum să-l prind? Din zi nu știu să mușc până la miez. |
Edward Thomas | traducere de Leon Levițchi |