* editorialist (e-di-to-ri-a-list) este un substantiv masculin cu pluralul editorialişti; i se alătură substantivul feminin *editorialistă, care are genitiv-dativul editorialistei şi pluralul editorialiste

* educaţional (e-du-ca-ţi-o-nal) apare ca adjectiv masculin cu pluralul educaţionali şi femininul educaţională-educaţionale

* edulcorat, termen livresc („atenuat, îndulcit”), e menţionat ca adjectiv masculin cu pluralul edulcoraţi şi femininul edulcorată-edulcorate

* EEG (se citeşte eeghe) este abreviere pentru electroencefalogramă – „înregistrarea semnalelor electrice ce rezultă din activitatea creierului”; substantivul neutru are pluralul EEG-uri. Din acelaşi câmp semantic, se regăseşte şi *EKG (citit ekaghe), substantiv neutru cu pluralul EKG-uri, abreviere pentru electrocardiogramă – „test ce măsoară impulsurile electrice ale inimii”.

* a eficientiza (e-fi-ci-en-ti-za) este verb cu indicativul prezent el eficientizează. Din aceeaşi familie lexicală, intră în circuit şi substantivul feminin *eficientizare, cu genitiv-dativul eficientizării şi cu pluralul eficientizări.

A corecta face parte dintre verbele pe care le găsim, în general, conotate pozitiv. Înseamnă, în primul rând, „a îndrepta greşelile/defectele”, stabilind sinonimie cu a corija sau a rectifica, scopul fundamental al acestei acţiuni fiind acela de a repara, a îmbunătăţi. Deşi ca idee verbul acesta pare să fie o mare găselniţă, două hibe am reuşit să găsesc la felul în care oamenii înţeleg să-l utilizeze.

M-am întrebat de multe ori ce rost are folosirea verbului a corecta în cazul tezelor copiilor. Ce se mai corectează acolo? Felul în care se lucrează uneori seamănă mai curând a vânătoare de greşeli şi executare! Aş înclina să cred că ceea ce se face înainte de test poate să completeze goluri – deci să îmbunătăţească, iar acţiuni ulterioare testului ar putea remedia situaţia, pornind de la greşelile comise… Însă verificarea şi notarea răspunsurilor nu par – în sine – să repare greşelile, iar „a corecta lucrări” sună teribil a nonsens uneori! Mai ales când eşti îngropat în ele, presupun!

Continuare »

După cum se ştie, atât în limba română, cât şi de limba engleză, există un număr de verbe care se pot conjuga corect în două variante. Desigur, este de dorit ca noua facilitate de traducere a conjugării verbelor să prezinte ambele variante, atunci când este cazul. Ceea ce am şi făcut! Deşi nu sunt multe verbe în această situaţie, complexitatea creşte destul de mult, dar am considerat că merită efortul.

Traducerea conjugării verbelor este încă în faza de testare. Au fost realizate câteva ajustări şi mai sunt de realizat unele corecţii la câteva expresii verbale care au particularităţi de conjugare. Totul va fi adus la forma optimă în cel mai scurt timp posibil. Dacă observaţi vreo problemă, nu ezitaţi să o semnalaţi.

Site-ul ro-en.ro vă aduce o facilitate unică şi deosebit de utilă: traducerile conjugărilor tuturor verbelor (sunt câteva verbe exceptate, dar puţine).

După cum se ştie, în dicţionare verbele apar la infinitiv. Atunci când în dicţionarele bilingve disponibile pe ro-en.ro este găsită traducerea unui verb, apare şi comanda corespunzătoare „conjugări”, care conduce la un grup de pagini specifice. Timpul se poate selecta din partea de sus.

Pentru început, facilitatea prezintă variantele enunţiative afirmative, inclusiv formele contrase, când acestea există. Sunt în lucru cele interogative şi negative. Pentru viitor sunt avute în vedere şi alte extensii.

Conjugarea verbelor este o treabă complexă. Acum sunt peste 6 milioane de conjugări traduse. La un volum atât de mare de informaţii, cu tot felul de reguli şi excepţii, este posibil să mai fie şi scăpări. Dacă observaţi probleme, nu ezitaţi să le semnalaţi.

Verbul a observa îşi diferenţiazǎ sensurile în funcţie de prezenţa sau absenţa intenţionalitǎţii în realizarea acţiunii, şi de scopul acesteia. Prin urmare, se poate referi la o banalǎ bǎgare de seamǎ, la simpla remarcǎ involuntarǎ, fiind sinonim cu a percepe, a sesiza, a constata, sau pur şi simplu a zǎri, a vedea, a distinge fugitiv cu privirea, reţinând rapid detalii. Pe de altǎ parte, observarea se poate face sistematic, referindu-se fie la examinarea cu atenţie pentru formarea unei pǎreri sau însuşirea unor cunoştinţe (a studia, a cerceta, a scruta), fie la supravegherea rǎuvoitoare şi urmǎrirea pe ascuns (a spiona, a iscodi, a pândi), care poate avea ca justificare nevoia de a controla.

Într-o altǎ accepţie, verbul poate sǎ aibǎ un rol în comunicare, o finalitate exprimabilǎ, sǎ se refere la a face o remarcǎ, a constata verbal ori a semnala o situaţie, a exprima o observaţie. Şi nici atunci (sau mai ales atunci) lucrurile nu sunt deloc simple, pentru cǎ atragerea atenţiei cuiva poate sǎ aibǎ conotaţii binevoitoare, dar poate fi profund criticǎ în anumite circumstanţe, moment în care observaţia devine sinonimǎ cu dojana şi cu reproşul.

Continuare »